…cum au fost “my teenage years”

Dear readers,

Zilele trecute am gasit niste documente vechi prin calculator, si evident a trebuit sa le cercetez. Acolo am gasit chestii pe care le-am scris cu mai multi ani in urma. Inainte ca sa va arat textele mele (recunosc, patetice si puerile), vreau sa zic ca m-am schimbat mult si am avut o multime de etape in adolescenta mea.

A mers asa: perioada realista-negativa -> perioada de auto-cunoastere -> perioada emotionala -> perioada pozitivismului fals -> perioada de incredere -> perioada de analiza -> perioada contenta -> perioada de redescoperire -> NOW.

Stiu ca probabil oricine a trecut prin anumite etape de maturizare, dar ale mele au fost multe si drastice. Niciodata nu am crezut ca doar parerea mea e corecta, de aia am unele conceptii foarte diferite de cum le aveam mai demult, pentru ca nu am fost incapatinata in legatura cu tot in ce credeam. Sunt unele chestii insa, care nu se schimba. Here goes, be prepared for pathetic and childish.

Aprilie 2008

No hope, no love, no glory,
No Happy Ending…

Mereu am vrut sa fiu ca Cenusareasa, nu-mi pasa de cit de mult suferise, dar acel final fericit in care toata suferinta se scurgea si nu ramanea decit zimbetul de pe ilustrata din vechea carte cu povesti. Chestia deprimanta e ca acum, totul se intimpla invers. In momentul in care “fericirea” te cuprinde, vine si acel sfirsit “nu ca in povesti” ca sa zicem. Si asta nu e tocmai chestia deprimanta, ci faptul ca eu cauzez acel sfirsit trist, ma lipsesc de patos, sperind in eliberarea de mediocritate si ajungind mai deprimata si enervata ca oricand. Citeodata ma gandesc de ce m-am schimbat. De ce continui sa nu accept un final fericit, de ce povestea mea dureaza atat de mult si oare va fi vreodata un “Si a trait fericita…”? In schimb, eu continui sa ma strecor prin cenusa, si cand vine fericirea eu ma ascund… Totul nu e nimic mai mult ca o metafora timpita. Nu am curajul s-o modific.

This is the hardest story that I’ve ever told
No hope, or love, or glory
Happy endings gone forever more
I feel as if I feel as if I’m wasted
And I’m wastin’ everyday

Ha. Inca imi place piesa. Desi acum o inteleg un pic mai diferit. Ce tine de text, am si pina acum obiceiul sa fac prostii cind totul merge prea bine. Involuntar ma razvratesc impotriva fericirii. Acum realizez ca nu doar eu simt o oarecare neliniste cind totul merge ideal.

Decembrie 2009

I think I’m a pretty optimistic person. I’ve realised that. After so many freakin’ years. I always hoped of something better. I always thought that every relationship was there to teach me something. Every betrayal was there for me to realize who I should trust. Every breakup was there for me to realize that there is someone better for me in the world. Every tear made me think that a smile would follow. I still believe that pain is present in our lives so that we understand happiness.

Am inceput anul cu o complet alta atitudine, cu un alt entuziasm, cu o alta doza de incredere, cu o alta stare de spirit in general. Nu stiu ce anume a fost, dar atunci am prins motivatia aia si m-am lipsit de lenea ce ma domina pina atunci. (Am inceput atunci si 101 in 1001)

Aprilie 2010

Today I’ve realised that I love my life, even though it’s a bit monotonous lately. I feel up and above. Young and restless. I feel the beat flowing through my veins. I want to do so many things. I am so full of energy. World, get ready to meet the real me. I’m going to take over. Voi uita de logica, de motiv, de orice ce ma impiedica sa fiu o nebuna multumita. Imi voi lua in brate nebunia si voi zimbi. Pentru ca am chef.

Ma amuza cum acum involuntar analizez toate etapele mele cu un ochi de psiholog, de parca nu as vorbi de mine. Am ajuns sa ma de-personalizez intr-atit. Eh, ma rog. Atunci eram fericita. Si de atunci tot continui ea, fericirea. 

Ce etape ati avut voi? V-ati schimbat mult pe parcursul adolescentei? Cum v-ati maturizat?

Lots of Love, Lily