Ne ţesem viaţa din planuri şi vise
Omul are acest talent incredibil de a-şi face planuri. Nu poate trăi fără planuri, nu poate trăi în imediata secundă a vieţii, nu suportă suspansul, nu suportă secretele, dar le caută cu atîta sete. În naivitatea lui se închină cunoaşterii mai rău decît oricărui zeu, crede că prin cunoaştere află secretele vieţii, de cele mai multe ori doar le omoară, asta nu înseamnă că le şi cunoaşte.Ce ar însemna o viaţă fără planuri? Dacă am trăi asupra impulsului, cum ar arăta vieţile noastre? Ordine, da. Planificare,nu. Ordinea limitează haosul, planificarea ucide forma de viaţă, totul decurge conform unui tipar, acţionăm împotriva voinţei noastre şi conform unui plan.
Viaţa e a ta, e numai a ta, nu cred în destin, astre sau altele de acest gen. Cred în puterea mea de a mă defini ca om, cred în puterea mea de a-mi stăpîni viaţa, deşi cred că de cele mai multe ori, ea este cea care mă stăpîneşte şi doar îmi dă iluzia că eu o stăpînesc pe ea. Jocul asta ne duce pînă la moarte.
Sunt sigură că orice acţiune are efect,că nimic nu se întîmplă în gol, e ca o reacţie în lanţ, doar că de multe ori noi nu suntem conştienţi de efectele acţiunilor noastre. Fie-ţi teamă de tine însuţi, nu te mai teme de ceilalţi, lasă-i pe ei să se teamă de ei însuşi.
Frica cea mai mare vine din tine însuţi. De tine eşti cel mai sigur( în cele mai multe cazuri, pentru că sunt situaţii în care nici măcar pe tine nu te mai cunoşti), ceilalţi sunt imprevizibili, nu ştii de la ce să te aştepţi, de aici şi aceste suferinţe provocate de cei din jur. Nu ne lăsăm răniţi, pur şi simplu suntem luaţi prin surprindere exact atunci cînd ne aşteptăm cel mai puţin, cînd nu avem scutul de apărare cu noi, cînd ne relaxăm sufletele. Însă cînd ştii că nu mai ai cum să scapi de tine, că îţi vei face rău singur, atunci este cel mai greu de acceptat. De obicei, funcţionează ca principiul pieptănatului. Atunci cînd ne pieptănăm singuri, durerea e mai uşor de suportat, pentru că ştim exact ce va urma şi unde,şi în ce moment. Însă cînd ne umblă altcineva în păr, suntem vulnerabili, durerea e de o mie de ori mai puternică,pentru că ne iau prin surprindere. Oricît te-ai chinui, eşti luat prin surprindere...ca şi în viaţă.
Simbol, semnificaţii, planuri.. Poate că unor lucruri le dăm prea multe semnificaţii şi altora nici măcar un nume nu dăm. Natura, mediul înconjurător este, de fapt, alter-ego-ul nostru. Dăm semnificaţii, pentru a ne întîlni tot cu noi înşine, în final.
Mă numesc Liuda, sunt un om, am o inimă, un trup, gînduri, sentimente, şi... din nefericire...multe planuri, care în final, nu mă lasă deloc să trăiesc viaţa, dar fără ele viaţa însăşi nu ar avea sens...
16.06.2011
Sursa
2011-06-16 20:32:00