“Am iubit-o din prima clipă. Cum să explici astfel de lucruri?
Nu mă gîndisem niciodată să iubesc pe cineva, oricine ar fi fost. Nu mă gîndisem niciodată că frumuseţea cuiva ar fi putut să stîrnească un sentiment. Şi cu toate acestea, totul s-a declanşat în clipa în care am văzut-o, cu o forţă şi determinare fără fisură: era cea mai frumoasă, aşadar o iubeam, aşadar ea devenea centrul universului.
Misterul se prelungea, înţelegeam că nu mă puteam mulţumi cu faptul că o iubesc: mai era nevoie ca şi ea să mă iubească. De ce?
Aşa stăteau lucrurile.
Am pus-o la curent fără înconjor. Era firesc că trebuia s-o informez neapărat:
- Trebuie să mă iubeşti.
Ea catadicsi să mă privească, dar era o privire de care mai bine mă lipseam. Avu un mic hohot de rîs dispreţuitor. Era clar că spusesem o idioţenie. Trebuia să-i explic de ce lucrurile nu stăteau tocmai aşa:
- Trebuie să mă iubeşti, fiindcă eu te iubesc. Înţelegi?
Aveam impresia că, oferindu-i aceste date suplimentare, totul avea să reintre în normal. Însă Elena se porni să rîdă şi mai tare.
Am simţit deschizîndu-se o rană nelămurită.
- De ce rîzi?
Pe un ton sobru, sfidător şi amuzat ea răspunse:
- Pentru că eşti o proastă.
Aşa a fost prima mea declaraţie de dragoste.”
Amelie Nothomb, Sabotaj din iubire.
Filed under: Carti
