Maitreyi

L-am lăsat pe Eliade să-mi spună povești de cît de mult o iubea pe Maitreyi.
L-am lăsat să spulbere perdeaua de realitate și să țeasă fum fantastic în jur, într-o frumoasă poveste.

Cînd eram mică, abia așteptam să mă culc. Mă acopeream cu pătura pînă peste cap și spuneam că sunt într-o peșteră. Acolo îmi spuneam povești frumoase și era tare bine. Nu aveam nevoie de jucării, nici măcar de lumină. Eram doar eu și istoriile mele. După ce mă săturam de jucat, scoteam capul de sub pătură și adormeam.
Acum înainte de a adormi citesc cărţi frumoase, ele îmi spun povestea înainte de somn.
Nu e simplu să vorbesc despre cartea pe care am început-o şi am terminat-o aseară. Maitreyi depăşeşte într-un fel multe cărţi citite. Această carte trebuie să o iai în mînă şi s-o iubeşti, această carte nu poate fi decît trăită, nu înțeleasă sau disecată.
E în acelaşi timp frumoasă şi cea mai tristă carte pe care am citit-o. Am vizionat multe filme indiene şi citind, cartea în mintea mea era perfect ecranizată.
O dată închisă această carte, dragostea dintre cei doi rămîne în rădăcinile cele mai adînci şi cele mai intime ale noastre.
Acum sunt la final de Maitreyi Devi – Dragostea nu moare, pentru că am început-o imediat după ce am citit Maitreyi.
E minunată.

Mircea şi Amrita (din “Dragostea nu moare”), ca şi Allan şi Maitreyi (din “Maitreyi”), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul şi Virginia, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta. “Dragostea nu moare” (1976), cartea aparută pînă acum în limbile bengali, engleza, germana şi romana, nu are încă notorietatea planetară a romanului “Maitreyi” (1933). Ea însa înainteaza triumfal pe aceeasi cale regală a consacrării universale.” (librarie.net)

“Necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul ramîne aşa cum a fost pictat. În literatura, scriitorul poate sa renunţe la porţiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viaţa păstreaza totul, nimeni nu poate înlatura un singur rînd macar, daca ar fi fost posibil, aş fi şters cu toată puterea anul 1930 din viaţa mea. Să-l las să cadă ca pe-o frunză de pe ramura veşnic verde a vieţii mele; 1930, o frunză uscată ca dragostea mea pentru Mircea. Nu îmi mai amintesc faţa lui, şi chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie.”

“Atunci am înţeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci şi sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alţii, că, în sfîrsit totul se uită sau se poate uita, căci fericirea şi încrederea adunata în atîtea luni de dragoste, în atîtea nopţi petrecute împreuna, pierisera acum ca prin miracol, şi nu supravieţuisera în mine decît un întîrîtat orgoliu şi o cumplita furie împotriva mea însumi.”
(“Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi)

Mulţumesc Tanciu , de frumoasa recomandare!