Conul de lumină
Nimeni nu pleacă simgur, nimenea. Langă el se adună duhurilecele bune sau cele rele. Nimenea nu ar fi în drept să se bucure.
Poate fi şi o întâmplare mergerea spre un nu-ştiu-ceva-unde-anume,
capătul unui con de lumină, marginea de imagine nedesluşită.
O parere de rău te apasă, unica, când te laşi dus de raze, repede,
de un nu-ştiu-ceva-unde-anume (ce o fi cu acei de acasă?).
Te agăţ de perete, piatra ţi se bagă adânc pe sub unghii
şi-ţi ajunge în gură. Gata, nu mai poţi pronunţa cuvinte.
Între spasme şi agonie, lacrima se prelinge din colţul ochiului,
ultima care leagă fiinţa de casa unde sălăşlui-va vremelnic duhurile.
Sursa
2011-06-11 09:32:00