Ştie cum e să te stropească cu urlete şi provocări, oare a scăpat dintr-o ceată de nebuni şi s-a năpustit asupra mea. Acum. Cineva a lucrat mult la asta.
Eu doar mă dau la o parte şi privesc, putem spune la acest spectacol de doi bani. Nu te roade nimic acolo pe înăuntru, să te roadă şi că scoţi numai mizerii în faţa ochilor mei.
Mă scoate din sărite, şi sare de la un nivel la altul atît de uşor. Oare finalul e aproape? Mă întreb ce o să fie?
Scoatem sentimentele şi senzaţiile, lăsăm doar funcţia de organ. Aşa. E bine. Mai departe.
Trebuie să găsesc lîngă cine să mă aşez. Să ma plafonez.
Să-mi ofere siguranţă? Ah, da. Într-un fel.
Ești imatură.
Şi de asta ştiam, ştiu şi voi şti. Dar doar pentru că avem percepții diferite asupra unor lucruri asta nu dovedește că tu ești matură în ecuația asta. Pur și simplu arată că suntem diferite. Omul n-o scoate la capăt cu tine.
Pentru că omul se încăpățînează să-mi arate calea dreaptă, care, în opinia mea nu există! Cu tine nu am cum!
Ce căcat se cere de la mine ca să fiu exemplu moralităţii, maturităţii, responsabilităţii?
Eu am să rămîn să fiu exemplu meu.
Eh, vezi, asta ești tu.
Sunt pe dracu!
Filed under: Chestii sufletesti
