şi totul e

ca şi cum nimic n-a existat.
niciodată.
ca şi cum nimeni n-a plecat,
ca şi cum nimeni nu a trîntit uşa,
ca şi cum nu s-a spart geamul,
ca şi cum nimeni nu s-a lovit,
iar în cădere,
şi-a frînt inima.
şi totul e
ca şi cum nimeni n-a iubit,
ca şi cum nimeni n-a lenevit într-o dimineaţă,
ca şi cum nimeni nu a spus
“hai să mai stăm în pat. e duminică.”
şi totul e
ca şi cum nimic n-a existat.
ca şi cum uşa aceea nu s-a deschis niciodată
şi nicio pereche de pantofi negri
n-a rămas la intrare.
şi totul e
ca şi cum cineva
a inventat
toate poveştile de iubire din lume,
iar altcineva ţi le-a povestit pe toate
într-o singură seară.
aşa că acum
totul e şi totuşi nu e.