“Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood

- Iubirea excesivă este un fenomen prin excelență feminin.

- Femeile care iubesc prea mult își spun adesea că bărbatul lor n-a fost iubit cum se cuvine înainte, nici de părinți, nici de fostele iubite. Consideră ca este nedreptățit și se grăbesc să-și asume sarcina de a-l ajuta să recupereze. Consideră răceala lui emotională, furia, cruzimea sau indiferența drept dovadă a faptului că n-a fost iubit îndeajuns.

- Sunt hotărâte să-l salveze prin puterea dragostei lor.

- Au certitudinea că odată ce se va convinge de dragostea lor, se va metamorfoza în eul său adevărat, care nu este altceva decât întruchiparea propriei lor imagini despre el.

- Prețul pe care-l plătim pasiunii este teama. Teama alimentează dragostea pasională și tot ea o distruge.

- Prețul pe care-l plătim pentru o relație echilibrată este plictiseala. Siguranța și protecția cimentează o astfel de relație și tot ele o fac rigidă și anostă.

- Dacă relația cu unul sau cu ambii părinți a fost ostilă, critică, brutală, atunci ni se pare normal când întâlnim o persoană care exprimă, poate chiar foarte subtil, nuanțe ale unor atitudini și comportamente identice.

- Dacă în copilărie te-ai trezit în postura de confidentă a unuia dintre părinți, ascultând anumite detalii despre relația lor, care depășeau capacitatea ta de a le digera emoțional, la maturitate ajungi femeie care iubește prea mult.

- Există la majoritatea descendenților proveniți dintr-o familie cu diverse disfuncționalități o fascinație pentru persoanele cu probleme și o atracție pentru emoții, cu preponderență negative.

- Dependența de muncă este una din modalitățile folosite de bărbații din familii cu disfuncționalități pentru a se evita pe sine. Prețul pe care îl plătesc pentru această atitudine este o existență unidimensională.

- Femeile care iubesc prea mult provin din familii în care au fost fie singure și izolate, fie respinse sau împovărate cu responsabilități inadecvat de grele, devenind astfel excesiv de devotate și sacrificându-se pe sine.

- Copiii poartă, inevitabil, povara vinovăţiei şi blamului pentru problemele grave care le afectează familia. Motivul este că, datorită omnipotenţei lor, cred că ei sunt cauza neînţelegerilor familiale.

- Când facem pentru celălalt ce ar putea să facă singur, când îi planificăm activităţile zilnice sau viitoare, când îl sfătuim, îi reamintim, îl avertizăm sau încercăm să-i schimbăm acţiunile sau să înlăturăm consecinţele lor, nu facem altceva decât să-l controlăm. Nutrim speranţa că dacă putem să deţinem controlul asupra partenerului nostru, atunci vom reuşi să ne ţinem în frâu şi sentimentele.

- Oamenii se căsătoresc în majoritatea cazurilor cu persoane care seamănă cu părintele cu care au avut de luptat în copilărie.