MARI SAVANȚI „ÎNSTRĂINAȚI” APĂRÂND LIMBA ROMÂNĂ LA... MOSCOVA / Jurnal, 7.I.2014

Puțini dintre români au auzit, probabil, de laureatulPremiului Nobel (1978), cosângenaul nostru, fizicianul sovietic Piotr Căpiță, fiul generalului deorigine basarabeană Leonid Petrovici Căpiță, inginerul și constructorulfortificațiilor de la Kronstadt.
Piotr Căpiță s-a născut la 9 iulie 1894, în orașulKronstadt, iar în 1905 aînceput gimnaziul, unde, deși cunoștea foarte bine limba română, a întâmpinatgreutăți la învățarea limbii latine și a ales să se retragă pentru a studia laliceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu succes în 1912. Însă, laFacultatea de fizică și matematică a Universității din Petrograd nu îi acceptaupe absolvenții liceului real și, de aceea, Căpiță a intrat la facultatea deelectromecanică a Institutului Politehnic Petrograd (IPP). Încă de la primeleore de curs a fost remarcat de către profesorul său de fizică, A.F. Ioffe, carei-a propus să participe la cercetări în laboratorul său.
Fiul lui Piotr Căpiță este academicianul rus SergheiCăpiță, vorbitor și acesta al limbii române. S-a născut la 14 februarie 1928,la Cambridge, Marea Britanie și a crescut în URSS, unde s-a mutat în 1935 împreunăcu părinții. Timp de 35 de ani a condus catedra de Fizică a Institutuluifizico-tehnic din Moscova. A fost vice-președinte al Academiei ȘtiințelorNaturale a Federației Ruse, membru al Academiei Europene, Laureat al Premiuluide Stat din URSS și al Premiului UNESCO pentru activitatea de popularizare aștiinței. Fratele său, Andrei Petrovici Căpiță, este savant-geograf, profesorla Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova.
Serghei Căpiță despre tatălsău și moștenirea limbii române (Sursă: Magazin Bibliologic, Chișinău):
„Reporter:(…) Și a două surpriză este că vorbițiatât de bine limba noastră...
Serghei Căpiță: Iată că și dvs., când vă referițila această limbă, recurgeți la exprimarea eufemistică. AcademicianulPiotrovski, un mare românist și un foarte bun prieten al familiei noastre, atot vorbit despre situația lingvistică din Basarabia, inclusiv despre manieramultor intelectuali, iscată din rațiuni de circumspecție politică, desigur, dea ocoli numele ei cel adevărat. Dar ea este limba română și n-ai ce-i face.Bovarismul politicienilor de la Chișinău, care poate fi numit cu un cuvânt multmai dur, numai că nu-mi pot permite să mă cobor atât de jos, întreținut, ba nu– generat de o seamă de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostrăde ignoranță agresivă. Eu nu cred că, în condițiile creșterii nivelului deinstruire și ale democratizării, opacitatea obscură a acestor grupări șovine nuva fi dezamorsată definitiv. Lucrul acesta, însă, depinde de vorbitorii acesteilimbi, în primul rând de intelectualii de la voi, care trebuie să spunăadevărul. Iar dacă „a spune adevărul” vi se pare o expresie cam bombastică,atunci țineți-vă de ceea ce se numește demnitate intelectuală. Eu, fiinddeparte de locurile de baștină ale străbunicilor mei, Țin la această limbătocmai din acest sentiment de demnitate care include pentru un intelectual șidatoria de a cunoaște și de a vorbi limba mamei care i-a dat viața și l-acrescut.
Dacă bunicul și bunica erau basarabeni vorbitori delimba română, dacă tatăl meu și mama mea au fost la fel, chiar dacă, învirtutea situației lor, nu au prea avut condiții să se și afirme în aceastălimbă, cum puteam eu să fiu altfel? Mai mult chiar, deși m-am născut și amcrescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei și mi-am luat și eu osoție basarabeancă, de prin părțile Sorocii, așa încât, atunci când ne retragemîn căminul nostru familial, mai vorbim și românește. Am și mers împreună, decâteva ori, când eram mai tineri, în ospeție la părinții și la rudele soțieimele…”
Sursa
2025-05-04 05:38:00