Vreau converşi roşii. Nu mai vreau genţi, vreau rochiţe şi converşi :) . Nu mă satur niciodată. Eh, lumea materială e atrăgătoare şi are o mulţime de oferte, orb să fii şi tot nu cred că le-ai rata.
Cred că o să încep să-mi cos una, o rochiţă din alea cu guleraş alb şi un textil cu multe floricele că e primăvară, aşa cum visez io.
Să fie cu Doamne ajută!
Ieri, o revedere zîmbitoare, ca o îmbrăţişare strînsă şi dragă fără mi-e dor.
Îmi venea să închid ochii şi să îl ascult vorbind despre el, despre mare, despre scrisori şi iubiri, despre muncă şi resemnări, despre pasiuni sau despre noi.
O sete nebună de o bere rece din pahare mari.
Chiar dacă am căzut de pe fotoliu, din ăla roşuuu de care vreau şi eu (!!!) pentru că mă întinsesem într-o poziţie prea confortabilă pentru bietul fotoliu rotund, chiar dacă a trecut repede ora de leneveală şi nu ne-am povestit chiar tot, dorul s-a simţit vindecat şi zîmbetul împărtăşit.
Am avut timp să privesc luna îndelung şi să-i rîd copilăreşte. Am desenat nişte avioane imaginar (efectul berii!!)
Nu ştiu cînd m-am mai lăsat mîngîiată de vînt
aseară m-am lăsat 
şi nişte picioare goale pe-o iarbă proaspătă şi rece.
mă gîndeam că azi rîd în hohote, dar că mîine îmi smulg părul din cap
mă gîndeam că azi mă dăruiesc cu pasiune şi cu dragoste şi mîine pun o altă cărămida zidului meu
şi totuşi, de ce rezistă prieteniile în timp şi iubirile nu.
a fi prieten nu este tot o dovada de iubire?
poate de aceea sunt atîtea despărţiri în lume– pentru că habar nu avem să plutim!
mă face să ma simt frumos!
Filed under: Chestii sufletesti, Despre mine, Momente
