Am rătăcit atît de mult, atît de departe, atît de…
Cînd am pornit la drum, am simţit din prima acea depărtare care urma să fie, simţeam un fel de teamă
ce bine că e umărul potrivit în momentul potrivit lîngă sufletul tău.
am aşteptat, am tînjit, am visat, am chemat şi a fost, a fost la picioarele mele
rătăcită toată, atît de imensă
Maaareeeeee…….
nasul meu roşu de la sfîrşitul zilei (devenit personaj) şi cu mine ne-am bucurat de vremea frumoasă, de locuri frumoase.
am trecut prin peripeţii, dar nu vreau să-mi lezez starea. oamenii sunt diferiţi.
o stare ciudată de plăcere şi un gol în stomac. un gol mai mic.
oboseală.
o noapte colorată în alb, ritmuri nebune.
nu credeam că sunt în stare
dar
Diana poate să fîţie cu oameni frumoşi în jur, cu muzică tare, cu priviri furişate şi zîmbete tîmp legate de nişte dorinţe/plăcere.
Mi-e o moleşeală interioară, o durere de cap greu, o ploaie rece şi-o sete cruntă, o nevoie, o uitare, o senzaţie de a sta aiurea pe o plajă pustie, o clipire a tremur de spaimă, o mare de alb pentru viitor, păr ciufulit, un picior lovit, buze crăpate, dor amar, vînt tăios.
Asta mi-e zilele astea.
Filed under: Anotimpuri de suflet, Chestii sufletesti, Mare, Momente
