Concluzie

Nu-s în echilibru, dar mă descurc pe firul vieţii mele. Oamenii nu cer iertarea mea, eu li-o dăruiesc fără să mi-o ceară.
Alerg, abia respir, alerg alerg alerg și știu că la final nu rămîn decît cu epuizarea.
Punct.
Am fost o fiară și toată ziua am alungat oamenii din jurul meu. Și am reușit, pentru că oamenii sunt slabi și cedează ușor, îmi întorc spatele și pleacă. Ce-i drept, nici eu nu aș fi rămas.
Da, oare de ce să mai stea?

Trec printr-o schimbare aproape radicală.
Îmi reevaluez setul de principii și trec prin sită relațiile.
Cineva-mi spunea să caut oameni noi și să mă hrănesc cu ei. Iar eu îi spuneam c-am obosit să investesc și la final (chiar și după patru ani) să mă trezesc tot singură într-o noapte.

E posibil ca un om să nu viseze la nimic? Să nu aibă niciun scop? Să nu-și dorească ceva anume, ci doar să trăiască tot ce vine la intensitate maximă?
E posibil să te așezi seara în pat și să nu îți derulezi un plan, un scenariu? Pur și simplu să închizi ochii și să te bucuri de ce ai trăit însetat de ce va veni?
Eu am fost omul planurilor, omul certitudinilor, omul pasiunilor bine așezate, omul statornic, omul pragmatic, cu picioarele adînc înfipte în pămînt și rar cu capul în nori. Omul ordonat, responsabil, muntele de principii care se stresa pentru orice.
Acum trăiesc o derută completă și jur că sunt fericită cu asta.
Am învățat să șterg. Nu ce a fost frumos, ci existența în prezent. Și cînd apăs butonul delete mă simt bine. Nu mă simt puternică, nu îmi mîngîi ego-ul, ci mă simt pur și simplu bine.
Zîmbesc, dau verdicte subiective şi plec mai departe.
Pur și simplu nu e momentul să plec capul. Nu știu dacă-l voi găsi vreodată…

Pe mine mama m-a învățat să (mă) eliberez atunci cînd (nu mai) pot. Să merg tot înainte și să găsesc mereu forța să mă ridic.

Pe mine viața m-a învățat că oamenii vin și pleacă. Singura ființă statornică ești tu. Și tu te mai rătăcești uneori, dar știi cel mai bine drumul înapoi. Așa că, mai presus de oameni, iubiri, prietenii și alte idile emoționale, sunt eu!

Concluzia unei zile de luni: cînd ceva nu vrea să iasă, nu iese!