"Vreau sa fiu vrajitoare nu incuiata"

La fel am vrut şi eu. De fapt, încă mai vreau. Mă gîndesc, pentru mine şi în sinea mea, că asta, adică a fi vrăjitoare nu încuiată, înseamnă să poţi închide în cuvinte, cu o mişcare nepăsătoare, aproape tot; şi să nu pofteşti să te atingi de ce rămîne neînchis; să poţi îngheţa cu un pocnet artistic pe o profă lungă şi zăludă care atacă ieftin şi frenetic pe subiectul MLM; să apari brusc pe unde ţi-e cheful, poate să primeşti restul corect în bani, nu în "gumiţe"; ploaia să nu fie prea violentă în geam, bîrfele vecinilor să fie la sonor zero, muzica lor să nu zguduie ferestre, plantele lor înspăimîntătoare să rămînă în case, nu pe hol, iar copiii lor drăgălaşi să nu-şi mai pună pistoalele la tîmple, nu e amuzant deloc. Să nu mai stai dimineaţa în faţa dulapului/geamului/oraşului şi să te întrebi: Astea toate de unde-au mai apărut?! Să simţi mai des că povesteşti cu cineva şi vorbele ies ca aburul, plăcut, cald.

Întrebarea e de ce trebuie să vrăjitoresc ca să se întîmple toate astea, enumerate aşa-zis impersonal la a doua...