Nu-mi spune acum să te întreb că nu o să te întreb. Nu-mi spune mie să vorbesc, eu am vorbit cel mai mult şi prea mult. Nu-mi spune mie să învăţ pentru că eu nu prea am spus nu ştiu.
Am avut zile zbuciumate, discuţii grele şi întrerupte, şi apoi zîmbet, şi apoi lacrimi, şi insomnii ,
acuma tac, nu mai mijesc ochii, nu mai întreb şi nu mai cer
las totul de la sine, să-mi treacă cearcănele de la plîns, să adorm mai uşor, să uit
abia tîrii papucii din urma mea, şi o să mă ascund sub plapumă, cu o lanternă aprinsă. e frumos
ştii asta, un drum ce-obişnuiesc să-l fac cu tine, fără tine e mai lung.
eu m-am oprit aici, şi tu zici că e ok aşa. recunoşti că e doar temporar
dar nu e aşa.
soluţia mea e forever, a ta e temporar
şi nu e grabă în gest, e grabă în schimbarea perspectivei.
eram într-un cerc elastic, şi tot încercam să păşesc afară, dar mă trăgea înapoi şifonată
cred că nu aveam puterea să privesc mai departe de acest cerc
m-am zvîrcolit în propria condiţie
am pedalat aiurea, neliniştită, mă sufoca
dar mi-am repetat
E bine! O să fie bine!
e o ieşire, la sfîrşit am găsit eu soluţia şi am ieşit frumuşel pe portiţă
s-a întîmplat că eşti părăsită de oameni sau părăseşti,
iar eu mereu m-am încăpăţînat să nu cred în asta, că nu e normal, că vom exista întotdeauna.
că se repară totul, şi facem să fie totul din nou cînd te întorci.
dar adevărul mi-a secerat sufletul.
credeam că ştiu, că văd şi înţeleg, dar nu ştiam şi nu vedeam şi înţelegeam greşit
acum, stau cuminţică, îmi aştern concluziile pe perna plină de gînduri, mi le aştern în creieraş, sorb din cafeaua tare şi dulce, neapărat fierbinte.
la noapte o să visez mov
Vine un timp în care aştepţi să renaşti în orice clipă. (P. Giddings)
aştept vremea mea sa vină.
Filed under: Chestii sufletesti, Momente
