Nu mai promite

Nici tu, nici tu nu stiţi cît ştiu şi cît pot să duc eu.
Zîmbesc puternic şi tîmp
Mi-e bine.
Un om, o vară, un sfîrşit şi o viaţă.
Aştept.
Lumînările îmi dau o stare mov şi miroase a liliac în mine şi-n toate.
Nu mai promite cînd nu poţi duce.

S-a înfăşurat strîns în hanoracul lui gri în timp ce mergeau pe o stradă pustie în noapte. Inspira puternic mirosul lui imprimat în hanorac, fără ca el să bage de seamă. Miros îndepartat şi vaporos ca schizofrenia unui parfum.. Acel miros pe care nu l-ar putea uita nici dacă ar vrea. Felinarele palide le ghidau paşii mărunţi spre micul parc din apropiere, complet pustiu. Au ocupat cîte un loc în leagănele de acolo şi a aprins o ţigară a cărei capăt ardea ca două scîntei roşiatice în întunericul rece. A privit-o ciudat… Adierea uşoară a vîntului o înfiora, cu toate că hanoracul era suficient de călduros. Iar vocea lui răsuna ca o melodie veche care iţi trezeste amintiri în tăcerea nopţii. Fumul de ţigară se destrăma în forme nedefinite, părăsindu-i buzele tremurînde, ale lui de frig, ale ei de dorinţă.
- Ţi-a spus I. ceva din ce am vorbit cu ea?
- Nu, de ce? E ceva ce ar trebui să ştiu?
- Mnu, eram doar curios.
- Aha.. a spus ea dînd din umeri. Ce ciudat..
- Ce e ciudat?
- Nimic.. nu contează.
- Hai zi-mi!
- Asta e ciudat.. noi suntem ciudaţi.
- Mda, ştiu.
- Păi şi?
- Şi ce?
- Îţi place aşa?
- Tu ce zici?
- Nu ştiu.
- Logic că nu. Adica..
- Da.. ştiu..
- Aiurea.
- Mhm.
A aruncat ţigara şi s-au ridicat din leagăne. Natural, ca şi cum facea asta în fiecare zi, i-a luat chipul in palmele lui mari si reci şi a privit-o fix preţ de cîteva secunde lungi.
- De ce mă laşi să-mi fie dor de tine?