Ghemuită în tine

E simplu pe cît e de complicat şi e complicat pe cît e de simplu. De două ori poate te-a durut. Nu poate. Sigur. Deşi nu o să recunoşti. Îmi pare rău că eu am încetat de mult a mă lupta să dovedesc ceva sau a insista că nu vreau să dovedesc nimic. Sunt undeva la mijloc şi mi-e bine.
bine, cu gînduri împăturite în nopţi mov, cu stare de leşin, migrene, ochi roşii şi friguri în mine
mi-e rău într-un fel bine. mi-e bine într-un fel rău
şi lupta asta continuă
niciodată nu a existat un punct
şi dacă am încercat eu să-l pun
tot eu am fost cea care adaugat pe cele două…
Şi-am rămas cu răni mari, cu încrederea puternic zdruncinată în oameni, cu o dorinţă de-a fi doar eu şi cu mine.
Tot ce-am trăit până azi m-au făcut omul care scrie acum, omul care îşi doreşte ceva, care iubeşte într-un fel anume. Dar şi omul care nu mai vrea.
Mă las ascunsă, ghemuită în tine dar cu siguranţa că supraveţuiesc.