copilul din noi

E al naibii de ciudat şi greu să suferi atât de mult dintr-o situaţie creată tocmai pentru a opri suferinţa. E bizar mie să îmi fie atât de greu dintr-o cauză atât de uşor de rezolvat pentru oricine altcineva. Mi-e greu să suport prăbuşirea unor oameni pe care îi iubesc. E greu să îmi ţin şi eu echilibru ăsta delicat, cu o suflare uşoară mă vezi în scădere, cu una grea în ridicare.
Dar atît timp cît există cineva, eu sunt salvată. În fiecare zi există acel cineva care vede cum îmi plînge sufletul pînă la ultima picătura de lacrimă şi vede cum îmi tulbur starea cu zîmbetul ăla tîmpit. Pentru că cineva insistă să mă vindece şi te-am lăsat să îmi respiri în ureche şi să îmi încurci părul, să îmi ceri alintat şi să mă alinţi, să promiţi, să declari şi să încălzeşti.
pentru că cineva mă împinge cu toată puterea spre singura rază de soare din universul ăsta ceţos…
pentru că nu uiţi niciodată să mă adormi cu buzele lipite de fruntea mea plină de gînduri…
pentru că ai spus ” eu nu-ţi rabd în fiecare zi şotiile de copil,eu le iubesc împreuna cu tine”…