Pocăința vine de la Dumnezeu sau de la noi?

Noi credem că ar fi absurd ca Dumnezeu să ne ceară un lucru oarecare (în cazul nostru să ne pocăim) dacă nu ne dă puterea să facem acest lucru.

Apoi credem că dacă Dumnezeu ne cere să facem un lucru dar nu ne dă puterea să facem acel lucru înseamnă că noi nu suntem responsabili să facem acel lucru iar Dumnezeu e absurd.

Vă prezint următoarea situație. Dumnezeu ne poruncește direct prin cuvânt dar și prin proorocii Lui să ne pocăim dar în același timp El spune că pocăința vine de la El:

Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască [Fp. 17:30]

“Fraților ce să facem?” Pocăiți-vă le-a zis Petru și fiecare din voi să fie botezat [Fp. 2:37-38]  Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele [Fp. 3:19]

În versetele de mai sus este evidentă porunca lui Dumnezeu dată oamenilor ca să se pocăiască. Apoi am dat două exemple în care Petru predică despre pocăință. Mai jos prezint câteva versete care arată că pocăința e un dar:

“L-a făcut Domn și Mântuitor ca să DEA pocăinţa şi iertarea păcatelor” [Fate 5:31]

“Dumnezeu a DAT deci și Neamurilor pocăinţa ca să aibă viaţa” [Fapte 11:18]

“…în nădejdea că Dumnezeu le va DA pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului” [2 Timotei 2:25]

…………………………………………….

Același lucru se întâmplă cu privire la credință care este a doua parte a procesului convertirii și fără de care nimeni nu poate fi mântuit.

Dumnezeu cere ca oamenii să creadă pentru a fi mântuiți:

Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor [Fapte 10:43]

Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” [Fapte 16:31]

În același timp Scriptura insuflată de Duhul Sfânt arată că darul credinței vine de la Dumnezeu:

“vouă vi s-a DAT HARUL nu numai să credeți [...]” [Filipeni 1:29]

“[...]prin credință. Și aceasta nu vine de la voi ci este DARUL lui Dumnezeu” [Efeseni 2:8]

“Şi toţi cei ce erau RÂNDUIȚI să capete viaţa veşnică au crezut” [Fapte 13:48]

“[...] au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei și cum deschisese Neamurilor uşa credinţei” [Fapte 14:27]

Credința și pocăința (procesul convertiri) sunt darurile lui Dumnezeu fără doar și poate. Nimeni nu poate crede și nimeni nu se poate pocăi dacă nu îi este dat însă tuturor oamenilor li se poruncește să facă acest lucru.

Anulează porunca lui Dumnezeu faptul că noi nu ne putem pocăi și nu putem crede cu propriile noastre puteri? NU, fiindcă lipsa noastră de putere de a crede vine din lipsa dorinței de a crede și a ne pocăi.

Suntem responsabili dacă nu ne pocăim și nu credem chiar dacă nu putem face acest lucru (nu vrem, de fapt) fiindcă lipsa dorinței nu poate absolvi de vină.