Arici la superlativ
În cadrul cursurilor de la facultate vom studia un modul "Jurnalismul în situaţii de criză". Acum, cu permisiunea Boierilor nevoastre (cum spune dna Grossu :D) am să scriu despre situaţia de criză , aşa cum o percepe ochiul meu de muritor, din viaţa de zi cu zi . Am postat mai multe statusuri precum că, suntem experţii nr.unu la dat sfaturi. Pentru mine acest capitol este super-complicat.De exemplu, la capitolul: uită-l, lasă-l, nu te merita, meriţi ceva mai bun, ""iete în mîini" etc. Personal, ştiu dacă aş spune chestiile acestea, aş vorbi cu pereţii. Am o cuoştinţă, care suferă în urma unei despărţii. Normal că o compătimesc. Nu i-am sărit în cap cu fel de fel de compătimiri.Dacă a avut nevoie de ajutorul meu, am venit şi l-am oferit. Personal, sunt un om care niciodată nu mă vîr în metrul de intimitate a omului, nu dau întrebări de genul: cînd te măriţi, ai prieten etc.
Suntem aşa de curioşi, aşa ne mai place să ne dăm super eroi. Avem o satisfacţie diabolică mai ales cînd luăm peste picior pe cineva mai slab ca noi. Suntem aşi în înjosire şi a scuipa în suflet. Chiar şi atunci cînd ne descriem defectele, încercăm să le mascăm , pentru a părea calităţi "semibune" :D
Am intitulat acest articol "Arici la superlativ" pentru că eu defapt asta şi sunt: un arici, cum îmi spune sora mea. Sunt imună la proşti, trebuie să recunosc, repede mă închid în sub pătura de "ace". Dar, niciodată nu îmi exteriorizez necazurile. Asta ar putea să o confirme oricine mă cunoaşte. Şi chiar dacă o fac, vorbesc mereu cu jumătate de gură. Nu am înţeles nici odată de ce oamenii îşi fac singuri probleme, de ce umblă "lerla prin coclauri" vorba unei cunoştinţe!
De multe ori însă, m-am învăţat să aduc soarele în viaţa mea, aşa cum e el, cam pacătos, cam tras de păr! dar tot soare e!Iuliana M.
Sursa
2010-10-30 12:57:39