tot așa și noi tinerii

AVERTISMENT: articol lung doar pentru cine vrea să înceapă săptămâna cu o lectură.

Petru își trimite prima epistolă către aleșii din toată lumea (Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia) așa că foarte multe biserici aveau să citească aceste cuvinte.

Petru alege să-și încheie extrem de frumos epistola – cu un cuvânt adresat tinerilor. Acestea erau cuvintele care trebuiau să rămână în mințile tuturor celor care citeau epistola.

Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”

SUPUNEREA

Una dintre cele mai mari probleme care strică astăzi multe biserici și le dezbină este nesupunerea. Nesupunerea are rădăcini puternice în mândrie (discutată la punctul 2)

Multora le place să spună că generația aceasta este generația cea mai răzvrătită. Petru consideră că nesupunerea era o problemă pe care merită să o discute cu toți credincioșii din acea vreme.

Răzvrătirea și rebeliunea nu este o problemă nouă – are vechime de cel puțin 2000 de ani – dracul acesta este bătrân, e specializat, perfid și experimentat.

Una dintre cele mai mari ispite cu care se confruntă tinerii este mândria. Mândria, pe lângă lăcomie și curvie, duce oamenii foarte repede în locuința morților.

Nu știu exact dacă Petru se referă la tineri prezbiteri când spune tot așa și voi - fiindcă înainte vorbește despre prezbiteri, însă cred că poate avea și sensul acesta.

Când trebuie să fii supus?

Nu spune textul că trebuie să fie supuși când bătrânii merită, când ei au fost un exemplu, sau când le place să facă asta ci pentru că Dumnezeu poruncește.

Tinerii trebuie să fie supuși bătrânilor – aceasta este o poruncă, un imperativ, nu este o variantă sau o opțiune.

SMERENIA - sursa supunerii

Smerenia este rădăcina supunerii. Supunerea și smerenia merg împreună – cineva care nu este smerit nu poate fi supus. Cineva care se supune prin fire nu este smerit și își chinuie viața.

Smerenia trebuie să-i caracterizeze pe toți - nimeni nu poate face excepție de la această directivă care este dintre cele mai clare.

Smerenia este o caracteristică care se manifestă cu precădere în relații (“legăturile”) – de aceea spune Petru ca tinerii să fie supuși altora …

Smerenia este o caracteristică care înfrumusețează viața tinerilor (“împodobiți”) – Petru știa că ne plac podoabele și Duhul Sfânt îl insuflă să ne arată ce fel de podoabe trebuie să poarte omul din interior.

Smerenia, ca și supunerea este o poruncă. Smerenia este și ceva ce ai (“să fiți împodobiți cu smerenie”) dar și ceva ce ești (“celor smeriți“).

Motivația ca să ai smerenie este dușmănia lui Dumnezeu față de cei ce nu sunt smeriți. Dumnezeu este dușmănos și furios – El poate fi dușman. Petru se adresează tinerilor creștini și se înțelege că Dumnezeu poate fi dușmanul lor dacă nu sunt smeriți.

A doua motivația pentru a fi smerit este pozitivă – Dumnezeu are har și este provocat să îl dea celor ce sunt așa. Dumnezeu are harul. Harul este un dar. Dar el este oferit numai anumitor oameni – celor smeriți. Harul și smerenia sunt ca 2 magneți.

A treia motivație pentru a fi smerit este că Dumnezeu este atât de puternic încât Dumnezeu te poate smeri dar îți cere să o faci tu. Un accident, o boală, o catastrofă – și totul e pierdut.

A patra motivație pentru a fi smerit este că Dumnezeul acesta puternic ne poate și ne va înălța. Înălțarea este sigură – Dumnezeu o promite. Smerenia este treaba noastră iar înălțarea treaba lui Dumnezeu.

Opusul la a fi smerit este înălțarea - Dumnezeu l-a înălțat pe Isus la cer și ne va înălța și pe noi acolo. Înălțarea proprie nu e ca înălțarea pe care Dumnezeu o aduce.

Însă înălțarea aceasta își are vremea ei – hotărâtă de Dumnezeu. Dumnezeu ne cere să așteptăm vremea aceasta – Dumnezeu este înțelept când ne cere acest lucru – chiar dacă noi nu îl înțelegem.

Potrivnică smereniei este îngrijorarea – ea te face să nu mai aștepți timpul lui Dumnezeu, să nu crezi că El te poate înălța. Când te îngrijorezi ești și gata pentru răzvrătire și nesupunere.

ÎNGRIJORĂRILE – sursa nesupunerii

În textul acesta Dumnezeu îndeplinește 4 funcții: Dumnezeu este dușmanul celor mândri, Dumnezeu dă har celor smeriți, înalță pe cei smeriți la vremea Lui și Dumnezeu poartă îngrijorările noastre.

“Aruncați“ înseamnă să te scapi de ele ca de un lucru urât mirositor, putrezit și scârbos. Pentru Dumnezeu suveran însă ele sunt grijile noastre rezolvate.

Este o poruncă, o datorie și o responsabilitate de care trebuie să ne ocupăm – aceea de a arunca îngrijorările.

Îngrijorările nu trebuie aruncate asupra soțului, asupra copiilor, asupra vecinilor, asupra fraților și surorilor din biserică – ei nu le vor putea purta – ci “asupra Lui”.

Nu trebuie să facem sortimente între îngrijorări ci să le aruncăm pe “toate” în brațele lui Dumnezeu. Boala îngrijorării este atât de larg răspândită încât pare că face parte din noi.

“Îngrijorările“ sunt grijile pervertite de păcat. Preferăm să confundăm grija cu îngrijorarea ca să ne mai rămână și nouă preocupări și să nu ne pocăim de ea.

Sunt îngrijorările noastre – ce posesii urâte avem. A avea grijă este bine dar a te îngrijora este rău. Îngrijorarea chinuie. Noi trebuie să avem grijă să aruncăm “îngrijorările“.

Dumnezeu nu ne cere absurdul – El ne dă motivații pentru care să facem ceea ce ne cere – “căci El însuși îngrijește de voi”. Nu te îngrijora pentru că Dumnezeu are grijă.

Dumnezeu nu-și trimite îngerii ca să se îngrijească de noi atunci când suntem îngrijorați ci “El însuși” se ocupă de această problemă. Aceasta este specializarea Lui.

Când pui îngrijorarea în dreptul lui Dumnezeu ea trebuie să dispară pentru că altfel înseamnă că nu a fost pusă în dreptul Lui. Dumnezeu este Cel care are o “mână tare” și poate îngriji.

Nu îți fă probleme: Dumnezeu nu e prea ocupat cu predicatorii, misionarii din țările arabe, săracii și văduvele încât să nu se poată îngriji și de tine. El îngrijește de “voi” – de toți.

Dumnezeu nu e triumfalist – știe că avem îngrijorări. Problema cea mai mare nu este că avem îngrijorări ci că nu le aruncăm asupra Lui.