Democrația, sugerează pe bună dreptate Slavoj Zizek instaurează o cenzură asupra lucrurilor ce pot fi spuse și a celor ce trebuie legate în tăcere. Din ultimele ar face parte glumele antisemite ori apelurile rasiste sau chemările la intoleranță de diferite feluri (interetnică, religioasă/confesională, orientare sexuală, preferințe culturale). Spre deosebire de regimurile totalitare unde anumite forme de ură sunt permise și chiar necesare – nici o dictatură nu s-a putut dispensa de cele 5 minute de ură obligatorii față de ”burjui, culaci, albi”.
În mod normal, profesarea urii și a discursurilor susținute de ură e considerată inacceptabilă și, în consecință, se cenzurează.
Măsura regresului democratic în Vestul Europei constă în faptul că prea multe lucruri din cele ce ar trebui tăcute, sunt spuse cu voce tare (aproape urlate chiar) în public: antisemitism, antițigănism, retorică anti-imigranți. Și mai trist e faptul că aceste lucruri devin acceptabile, adică intră în registrul normalității anormale.
Extrema dreaptă (alde Le Pen în Franța și alții de teapa lui în Europa) e cea care setează terminologic agenda politică. Tot extrema dreaptă impune temele ”actuale” și cadrele discursive ale discuției… În toată povestea asta, zisa stângă ”doarme” pocit și complice.
Dovada: în Franța atât stânga anticapitalistă, cât și socialiștii de operetă au votat în Senat legea cu privire la interzicerea vălului islamic, chit că legea-i evident antidemocratică, anti-imigranți, anti-o-religie-anume-o-știți-voi-care.
Niciodată probabil sloganul ”Asta nu e posibil” nu a sunat atât de…imposibil.