Toamna nu se numără bobocii, ci lacrimile..
Personaje: Eu, gîndurile, un pachet de ţigări, un mp3 player, etc.Locul: pe cărări bătute în asfalt şi înconjurate de copaci galbeni
M-am pornit singur în nicăieri...
Fon muzical.Mergeam agale, printre castani. Aleea castanilor. Aceeaşi. Fumam mult, nu ştiu dacă mă gîndeam sau dacă eram însumi. Doar mergeam şi priveam în jos. Cînd mi se termina ţigara, priveam împrejur, apoi către luna cea plină de pe cer. Erau puţine stele. Şi din nou fumam. Nu ştiu ce m-a apucat, dar aşa îmi era mai bine.
Cînd m-am oprit la răscruce, nu ştiam unde s-o iau. Am luat-o acolo unde s-au îndreptat picioarele. Urcînd încet la deal, băgam de seamă peisajele care mi se iveau în faţă: o mulţime de copaci galbeni, sub lumina felinarelor cu lumină galbenă. Parcă erau nişte lumînări galbene...
Mergeam agale, fumînd. Dintr-o-dată m-am oprit brusc, am închis ochii şi am ascultat 20 de sec o melodie. Am deschis ochii şi am văzut o alee care ducea nu departe de casa ei. Am mers înainte... Priveam copacii... Am revăzut unele locuri, unele amintiri. M-am uitat spre casa ei, şi am oftat. Eram singur aşa cum îmi doream.
.Cînd am ajuns într-un pîlc de lumină, m-am aşezat pe o temelie de gard. Priveam de aici copacii, casa ei, locul unde o întîmpineam de fieacare dată cînd ieşeam undeva. Fumul era dens, gros, suriu, putea zbura, iar eu nu.. Mă scufundase-m în amintiri. Cînd am dat să plec, m-am întors pentru ultima oară in această seară către locurile pline de prezenţa ei..
Am mers pe strada ei, Strada Fără Nume.. Sau, de fapt avea nume, scris pe plăcuţa bisericii baptiştilor, sau iahoviştilor[cine ştie ce creştini proşti]- Agape. Dar era aceeaşi stradă, sunt sigur. Sub teii galbeni îmi imaginam figura ei... Strada Fără Nume...
Mi-am continuat drumul pînă la balconul blocului de alături unde locuiesc. În lift, am dat ochii cu o locatară tînără de acolo, care mă confundase cu un vecin[deoarece mergeam spre acelaţi etaj-13]. Am stat şi cu ea un pic, la un fum. Mi-a împărtăşit că îi plăcea apusul de acolo să-l privească, şi mi-a promis c-o să-mi facă o excursie pe acoperiş, să privesc şi eu.. Cînd am rămas singur, eram deja istovit de tot. Am rămas singur, ascultînd muzică, privind depărtarea, regretînd...
Toamna nu se numără bobocii, ci lacrimile...
[dedicat lui Anonim]
Ci vediamo..
Sursa
2010-10-20 21:27:35