Iarăşi , şi iarăşi , vis

Pe scări păşi apăsat o femeie , distrugând liniştea cu fiecare mişcare , chiar şi interioară ei. Totul în jur se destrăma , dar nu la nivel de obiect , se destrămau forţe şi suflete , pentru că ea avea capacitatea de a distruge chiar fără să observe.  Ea păşea. În rochia lungă care o făcea malefică.Şi fiecare pas al ei provoca o nouă cădere a unui nefericit. Nervi si secunde. Ploaie. Casă imensă cu lumânări aprinse. Femeia , cu părul brunet răsfirat peste umeri şi privirea demonică. Timpul.Oameni şi perfecţiune. Ea ajunse în holul larg , şi se mişcă elegant spre pianul negru. Îşi lăsă carnea adormită să savureze spaţiul şi visele. Se culcă pe clape şi rochia-i lungă atârna în părţi. Femeia se strecură între clape şi se făcu una cu ele. Se făcu melodie. Melodie de nimfă. Melodie de diavol.Melodie de înger.

(e visul meu de noaptea trecută, la care la sigur şi-au avut contribuţia poeziile bacoviene citite şi,  pe care am ţinut neapărat să îl scriu)