Forţa a treia?

Partidul Popular Creştin Democrat se proclamă “forţa a treia” (în campania pentru referendum)

Mişcarea Acţiunea Europeană se proclamă “forţa a treia”. (un membru MAE mi-a confirmat într-o discuţie acest lucru)

Partidul pentru Neam şi Ţară se proclamă “forţa a treia”. (din declaraţiile lui Sergiu Mocanu de astăzi, 29 septembrie)

Concluzie: Ori Iurie Roşca, Veaceslav Untilă şi Sergiu Mocanu l-au citit cu toţii în cadrul unei şedinţe colective de informare pe Anthony Giddens, ori asistăm pentru prima dată în istoria Republicii Moldova la emergenţa tehnicii de infiltrare a partidelor mici între două “balene politice”. În cazul acesta e vorba despre AIE şi PCRM. Ceea ce se întâmplă acum e cu atât mai interesant cu cât ne demonstrează un postulat al tehnicii electorale: nu te poţi impune decât dacă lucrezi foarte bine şi eficient la un acel ceva ce multor partide din republicuşoara noastră le lipseşte: identitatea. Identitatea unei formaţiuni politice se construieşte în mod contrastant cu identitatea partidelor deja existente şi care s-au impus, urmând logica antagonică alb-negru, bine-rău, lumină-întuneric.

Faptul că trei partide cu parcurs diferit şi cu elemente imagologice diferite au recurs la aceeaşi linie de construcţie identitară denotă o anumită lipsă de originalitate a strategilor autohtoni. Mai ales că situaţia politică este în schimbare, şi în curând ne vom pomeni într-o campanie electorală în care fiecare partid constituent al actualei coaliţii va fi forţat de împrejurări să se promoveze independent. Dacă demersul strategilor celor trei partide auto-desemnate drept “forţa a treia” este construit pe existenţa unei Prime forţe, AIE, şi unei A doua forţe, PCRM, atunci realitatea s-ar putea să le joace acestor strategi o festă foarte dură (în limbaj colocvial chişinăuian, o padlă): AIE se constituie în calitate de corp comun în exercitarea actului guvernării, însă în campania de cucerire a puterii politice vor merge patru partide separate. Asta înseamnă că strategia “Forţa a treia” se va dovedi un mare eşec în campania electorală. Ea ar putea avea un anumit succes doar dacă o singură formaţiune şi-ar asuma această strategie în vederea constituirii identităţii sale şi a proiectării ei în spaţiul public, pentru obţinerea acelui feedback din partea populaţiei care produce imaginea partidului.

În momentul în care trei (!) partide diferite, cu imagine constituită deja pe parcursul timpului, în mod independent unul faţă de altul, “pun monopol” asupra sintagmei “forţa a treia”, aceasta din urmă rămâne la statutul de simplă propoziţie, frază. Ea nu poate produce beneficiile electorale scontate. Ea nu poate construi pentru trei formaţiuni, trei identităţi separate care să transceandă apoi în trei conţinuturi imagologice noi.

Nonsens.