Rădăcina pătrată

Dacă era loc pentru mai mult, era mai mult flow. Loc a fost doar pentru √.md (Radical din Moldova), spectacolul avangardist al Nicoletei Esinencu. În schimb fiecare minut a fost pus la socoteală.

Doi tipi și o tipesă care fac diverse chestii (frigăruie, film) se dovedesc a fi actorii. Fata în blugi, cu părul ondulat se dovedește a fi dramaturgul. Piesa se dovedește a fi despre radicali.

Intoleranța. Strașnic cuvânt care se potrivește mai întotdeauna altora, mai niciodată – ție și mie. Făcând frigăruie și filmări, protagoniștii piesei emit tot felul de enunțuri tipice pentru moldoveni: că suntem români, că nu suntem români. Că rușii sunt răi, că răi sunt araghii. Vormbim pă românește, vorghim în argo. Cum de reușim să diseminăm sensuri? Occidentalii râd de noi care nu știm cum să ne botezăm mai bine limba: limba noastră, limba maternă, limba de stat, limbă limbă…

Situații tipice pentru Tărâmul Mioritic. Suntem tare buni și sufletiști atâta timp cât nu e vorba de alții. Dar fiindcă nu prea ne-am lămurit cine, de fapt suntem noi, vorba întotdeauna de alții este. Suntem intoleranți, ce mai!

O găselniță genială este finalul piesei. Pe toată durata ei, actorii muncesc la niște frigăruie. În final, înainte de-a fi gata, pațanii mimează un act de treabă mică (da-da, e vorba de pipi) direct peste frigăruie. Cu spatele la public. Apoi trec printre rânduri de servesc spectatorii.

Pentru orice eventualitate zic că nu. Alții acceptă. Mă pun pe gânduri: sunt un intolerant?

În cele din urmă cred că este irelevant dacă e da sau nu. Relevant este ca acel da să fie al tău. Și nu unul defecat sub presiunea celora care acceptă doar pentru ca să fie cool. Asta e, my friend! Lucurile pe care le facem pentru că așa le fac ceilalți, după care ticluim și o justificare care în mod categoric e doar a noastră.

Sau nu?

Cât te afli într-o zonă profundă de reflecție, io mai descoper un alt subiect la temă.

Nu știu cum de-a trecut pe-alături de mine scandalul privind construcția unei moschei în perimentrul Ground Zero din Manhattan. Locul unde pe 11 septembrie s-a întâmplat oroarea. Deja aflu că există proponenți și opozanți, dar ideea în sine mă încântă. Nu este oare simbolic și creștinesc gestul de a răspunde violenței cu toleranță? Dacă primești o palmă, întoarce obrazul. Uneori chestia asta ajunge să devină stindardul lașilor, dar nu și în cazul nostru când tratăm despre cei puternici. Nu e măreață o națiune puternică care acceptă să nu răspundă răului cu răul? Chiar și dacă acest lucru se întâmplă cu întârziere. Mda… o moscheia în stilul Sfintei Sofii din istambul care a fost inițial biserică bizantină.

Însă cum zicea: humbleness nu este un cuvânt de uz curent în vocabularul moldoveanului și a moldovencei.

Să le urăm noroc americanilor, deci.

Share/Bookmark