normalitate pe dos

Nu cunosc cauza unei absente atit de lungi.
decat sa bîiguiesc cine stie ce mai bine tac.
perioada aia cind ma simt cuminte ma invadat, mi-a tras jaluzele jos si ma impins sub patura moale si calda,
minte de ceai
picaturi de ploaie
normalitate pe dos
chiar nu vreau sa se inteleaga ceva. E doar…, ziua de azi.
a inceput sa-mi placa nimicul, mult mult
imi ţiuie capul in acorduri de retragere-oboseala de la atitea autodiscutii ce niciodata nu duc inspre ceva bun, eu singura ma propulsez in molohul agoniei.
prapastia dintre mine si mine este o mare prapastie de dor,
dor de noptile in care desenam entuziasmati niste amarite de flori urite, dar agfacolore, pina-n zori,
as vrea sa caut urmele tale pe undeva, dar nu le gasesc decit in intrebarile mele fara raspuns,
buzele tale pe umarul meu…
mi-e dor de acele dimineti imbibate cu miros de tei si ceai cald. mereu ma aveai la suflet aproape, cu vorbele mele rautacioase, nesfirsitele contraziceri, si noapte buna (in zori) cu zimbetul pe fata…
stii, intotdeauna am avut falsa impresie ca stiu inspre ce directie ma indrept si m-am lasat adesea sa trec lin si usor printre oameni pentru a nu-i atinge si in special pentru a nu fi atinsa, insa nici in ziua de astazi nu inteleg de ce am indraznit sa ma abat de la propria regula,atunci…
inima ta e un mare , mare, putin
unde cauti ceva ce macar nu ai pierdut? unde cauti ceva ce nici macar nu ai avut?
stai linistit,nici nu ma asteptam sa intelegi.
te izbesc de gindurile mele goale, sau inca pline de tine.
aici privesti iar acolo simti.
ai uitat sa mai fii tu, sa faci dragoste cu ochii, cu gura, cu miinele, si cu sufletul, nu-i asa?
te-ai grabit sa pleci de unde nici nu ai ajuns,
nu am vrut sa vezi, am vrut sa simti.
pentru o clipa, chiar doua, sugrum violent toate explicatiile eronate, toate intrebările *vitale*, toată rutina ce ne imputineaza sufletul si ma las sarutata de fericire.