A inceput sa mi se faca dor…nu inteleg de ce, sau de cine…dar stiu…Asta e prea putin important… “Uneori imi vine sa-l chem, sa-l strang in brate, sa fie doar al meu…Ma gandesc, insa, ca sunt lupi care ar vedea…si atunci ne-ar sfasia”…Sunt fericita, (cu o urma de tristete si indiferenta amara,) ca uneori nu ma intelege…si atunci totul se rezolva cu: “Ai tu ceva, dar nu vrei sa-mi spui…”, sau…dureros, cu o intoarcere totala de spate…rece, indiferenta, intoarsa…Atunci… Incepem cu cuvinte negandite, spuse si atat!…Cuvinte, care mai tarziu, in momente de luciditate si regret se transforma in scuze…sau:”Promit ca nu o sa mai fac…”…”Nu-mi mai promite nimic, vreau fapte…”…Apoi e pace (care tine cat un an de-o secunda) in “metrul” nostru de lume, apoi vin 10 minute de aiureala totala, apoi…o luam de la capat…Apoi, apoi, apoi…Si totul se termina, inevitabil,ori cu una, ori cu doua intoarceri perfecte de spate…dupa care urmeaza…aici o sa continui tu…
Îndosariat la:Anotimpuri de suflet, Chestii sufletesti
