Musca
Genul de casă în care stau acum este dotată la fiecare fereastră cu un fel de plasă care nu permite nici unei insecte sa intre în casă.
Azi dimineață prin tubul de la aer condiționat a intrat o insectă pe care am sacrificat-o rapid. Însă musca asta americană bâzâitoare, care intrase ieri probabil prin ușa de la intrare, încă se agită.
Cât de mică e o gâză și cât de mult discomfort și insatisfacție aduce. Chiar dacă e una singură e destul de abilă în a-ți strica plăcerea de a sta în liniște.
Spre exemplu, încerci să adormi iar ea nu pare să aibă vreo intenție de a te imita. Se pune pe fața ta și umblă pe ea cu gingășie.
Poate la început te abții de la a te mișca însă datorită insistențelor ei până la urmă învârți capul. Ești deja prea adormit ca să mai întinzi mâna după ea.
Ea însă se pune pe cealaltă parte a feței. Așa că te trezești de-a-binelea și atunci când se pune din nou pe tine o fugărești cu mâna și faci treaba asta odată sau de două ori.
Vezi totuși ca ea insistă și continui să o alungi și dacă te-ar vedea cineva că învârți așa mâinile în aer ar credea că ai coșmaruri.
La un moment dat îți vine o idee și o aștepți să se pună pe mână ca să o lovești mortal cu palma. Acum îți dai seama că doar moartea acelei muște îți poate readuce comfortul de dinaintea enervantei ei apariții.
Parcă a bănuit ce intenții ai așa că, ironic, gâza s-a pus pe fața ta și nu pe mână.
Poate te gândești că se merită să-ți tragi o palmă și mai apoi să poți dormi în liniște. Te lovești iar gâza nu a murit, a preconizat lovitura ta și s-a ferit de ea cu dibăcie.
Bâzâie în continuare iar tu ești aproape nervos .
Se pare totuși că becul deschis, cu paleta de muște în mâna și câteva zeci de secunde de fugă prin cameră este totuși cea mai potrivită cale de a rezolva problema ivită.
Gâza asta care și acum trăiește m-a făcut să mă gândesc la păcat.
Și aproape tot ce a făcut gâza asta se poate pune în contul păcatului. Strică comfortul tău dar și al altora. Poate e doar un păcat, și unul micuț, aproape invizibil și parcă nici nu știi pe unde a intrat.
Încerci să maschezi uneori păcatul și să pară doar o greșeală, un eșec, neintenționat și nevinovat. Ai o droaie de scuze pentru existența acestui faliment așa că de ce nu l-am putea trece cu vederea?
Doar recunoașterea păcatului ca păcat și expulzarea lui prin lovituri fatale poate readuce starea de comfort, părtășie, bucurie, satisfacție și împlinire sufletească.

Sursa
2010-07-08 19:24:42