a abandonat cartea verde pe noptiera de lemn
si si-a inmuiat buzele in cafeaua neagra,
cu prea multe ganduri si prea putin zahar.
cerul plingea de dimineata, agatat de rama maronie a ferestrei,
iar umbra gri de creanga tremuratoare i se asternea pe degetele palide
care strangeau calde cana de portelan alb.
si totusi…ce dorea vulcanul aprins
care i se strecurase sub hainele subtiri,
care respira acum prin plamanii ei roz?
de ce i se scurgea fierbinte prin vene, inundandu-i creierul in rosu?
genele lungi ii inchideau ochii verzi.
se facea intuneric.
…
el nu stia nimic.
Filed under: Anotimpuri de suflet, Chestii sufletesti, Momente
