Ginduri obositoare

Mi-e greu si e dezordine in toate gindurile obositoare. Nu stiu ce se intimpla cu mine. Ma vad astfel, ma simt astfel… Mi-e monoton si nespecial.
E racoare… E racoare in dormitorul meu – in mine e toropeala. Vintul abia misca perdeaua si patrunde aerul proaspat prin mine. Il simt… dar nu mi-as dori…nu vreau sa simt nimic.
Gindurile mi-au luat-o razna. Leneveala dulce ma impinge spre asternuturile albe, dar nu ma pot misca de pe pervazul ferestrei deschise, aici cu genunchii ghemuiti as vrea sa ramin noaptea intreaga si sa sorb din cafeaua mea reincalzita… apoi calda, proaspata si revitalizanta.
De obicei le stiu pe toate. Acum nu mai stiu nimic. Nu mai stiu ce se intimpla. E mai greu decit credeam. Vise implinite lejer si prea dulce imi dau nevoia de a ma ascunde departe de orice. O sa ma ascund daca o sa pot. O sa ma ascund in nopti albe-n intuneric. Departe.
Tu esti un om care mi-a invadat sufletul si rămâne pentru totdeauna în el.
Linistea. Linistea care vine o data cu tine. Inconfundabila. Atunci, asteptarea nu mai doare. Iar timpul, in goana lui te ajuta sa vii mai repede. Ne intilnim de-atitea ori in ginduri comune fara sa stim, fara sa fie necesar sa ni-o spunem. Ne intilnim de atitea ori in fiecare noapte. Tu stii totdeauna cind sa vii.