(En español)

Marta abrió los ojos y entendió que esta en la carretera. Alguien la dejó ahi. Pero, quien? Quien la dejó? Se puso muy nerviosa, pero sabía que no puede hacer nada. Mejor, esperaré un rato. ”Y debo que aceptar todo como lo es. Porque, si aceptaré, resolveré en un final mi problemita de entender porque estoy aqui.”

Marta erá solita por toda la carretera. Ha estado de pie todo el tiempo y empezo a buscar algun lugar para sentarse. De todo modos, encontro un tabla, porque de ambos partes de carretera erá llanura, sin un sólo árbol. Despues, de sentarse, empezo a ver todo lo que le estaba rodeando: la llanura de oro, el cielo azul, el sol que brillaba, el viento lijero.Marta sabía que nada es para siempre. Todo está en constante movimiento y cambio. La existencia es un río, no se puede detener por ti, solo por ti, para que te quedes deprimido o en la misma situación toda la vida. Mejor, el nuevo que lo esta viviendo, sino el pasado de donde llegó y cual no lo puede todavía recordar.

Mejor la variedad, que nos hace sentir más animados, más vivos, cada mañana. No somos vacas, para agradeciéndonos con lo mismo tipo de hierba, toda la vida. Tampoco es obligatorio, sino perjudicial amar solo una persona. ”Una vez que alguien nos pide amarlo/la solo a ella o a el, no huele a verdadero amor, sino a celos; es un instincto biologico, es amor físico. Les gusta la luna llena, la musica, la poesía; esta la biologia involucrada de alguna manera? Deja que todos tipos de amor enriquece tu vida y la violencia desaparecera.”(Osho)

A la vez, Marta empezo a recordarse que buscaba en la carretera. Ella se huyo. Se huyó del lienzo pintado al óleo. No quería ser mas la amante secreta de Jacob Jordaens.* Él era demasiado dominante y no queria que ella se comunica con otras personas. Pero, ella, ella queria ser libre, necesitaba ser animada, conocer la variedad, comunicar con otra jente, con la naturaleza, con los aves, con el sol.

Jacob la pintó al lienzo muy cerca de el y su familia. Para mostrarle con ese dibujo, los bares de sus dominación. Y ella se huyó. Se huyó de  la pintura. Se huyó porque queria mas de la vida, queria conocerse de nuevo y quería entender si aceptaría in continuación una vida dominante y ausente de una libertad vital. Ella entendio que: ”La única llave soy yo”. Solo de ella depende su ellecion y la de tomar la responsabilidad de su propia vida. Solo ella puede elegir entre la felicidad y infelicidad. Desafortunadamente o afortunadamente, nadie puede decidir y elegir por nosotros. Permiso dado a otra persona, tambien es nuestra decisión. En un final, se paró un caballo y la llevó.

*Jacob Jordaens, pintor, ”Autorretrato con la familia” (la imagen por encima), 1621, El Museo Prado, Madrid.

(Perdon por errores del acento grafico.)

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

(În română)

Marta a deschis ochii și a înțeles că se află pe șosea. Cineva a lăsat-o acolo. Dar cine? Cine a lasat-o? A devenit nervoasă, dar știa că nu poate face nimic deocamdată. Mai bine, va aștepta un pic. ”Și trebuie să accept totul așa cum este. Pentru că dacă voi accepta, voi rezolva într-un final problema de a înțelege de ce sunt aici.”

Marta era singură pe șosea. A stat în picioare tot timpul de când și-a dat seama că e aici și a început să caute un loc pentru a se așeza. Până la urmă, a găsit o scândură, pentru că în ambele părți ale șoselei era doar câmpie, fără nici un copac. Așezându-se a început să privească în jur, câmpia de culoarea aurului, cerul albastru, soarele care strălucea, vântul răcoritor. 

Marta știa că nimic nu se află aici pentru totdeauna; totul este în continuă mișcare și schimbare. Existența este  un fluviu; nu se poate opri pentru tine, numai pentru tine, așa încât să rămâi deprimat sau în aceeași situație pentru totdeauna. Mai bine noul pe care-l retrăiește acum, decât trecutul de unde a venit, și pe care nu și-l poate reaminti. E bună varietatea pentru că ne face să ne simțim mai însuflețiți, ne face să reînviem din nou, în fiecare zi. Doar nu suntem vaci, să ne mulțumim cu un singur fel de iarbă, întreaga viață. La fel cum nu e obligatoriu, ba chiar dăunător să iubim cel mai mult doar o singură persoană. ”Că odată ce cineva ne cere să-l iubim numai pe el sau pe ea, nu e dragoste adevărată, e gelozie, este instinct biologic, este numai dragoste fizică. Iubiți luna plină, iubiți muzica, iubiți poezia; este cumva biologia implicată în vreun fel?Lasă ca toate tipurile de dragoste să-ți îmbogățească viața și violența va dispărea.”(Osho).

La un moment dat, Marta a început să-și reamintească ce căuta aici. Ea a fugit. A fugit de pe pânza pictată în ulei. Nu a amai vrut să fie amanta secretă a lui Jacob Jordaens.* El era exagerat de dominant și nu-i permitea să comunice aproape cu nimeni. Și ea, ea avea nevoie de libertate, de însuflețire, de varietate, de comunicare cu diferiți oameni, de comunicare cu natura, cu păsările, cu soarele.

Jacob a pictat-o pe pânză alături de el și familia lui. Să-i arate prin tablou, gratiile dominanței sale. Și ea a fugit. A fugit din tablou.  A fugit pentru că vrea mai mult de la viață, pentru că vrea să se descopere mai bine pe ea și a vrut să afle dacă va accepta în continuare o viață dominantă și lipsită de libertate. Marta a înțeles că: ”Unica cheie spre altceva e însăși ea”. Doar de ea depinde alegerea și responsabilitatea pentru propria viață. Doar ea poate să aleagă fericirea sau nefericirea. Din păcate, sau din fericire, nimeni nu poate să decidă și să aleagă pentru noi. Permisiunea dată altcuiva, e tot decizia noastră. Într-un final, a apărut un cal, și Marta a plecat cu el.

*Jacob Jordaens, Autoportret cu familia (imaginea atașată), 1621, Muzeul Prado, Madrid.