Într-o zi animalele s-au adunat în padure și au hotărât să înființeze o școală. În consiliul director au fost numiți un iepure, o pasăre și o veveriță. Iepurele a insistat ca alergarea să fie inclusă în programul școlar. Pasărea a insistat ca zborul să fie trecut în programă. Iar veverița a insistat ca în programă să fie trecut neapărat cățăratul în copaci. Au pus laolaltă toate aceste lucruri și au întocmit programa școlară. Apoi au decis ca toate animalele să-și însușească toate materiile.

Cu toate că iepurele lua numai 10 la alergare, cățăratul în copaci era pentru el o adevărată problemă, tot cădea pe spate. Curând, a ajuns să aibă creierul zdruncinat și n-a mai putut nici să alerge ca înainte. În loc de 10, lua 7 la alergare și, bine-înțeles, 4 la cățărat în copaci. Pasărea era foarte bună la zbor, dar când era vorbă să-și sape o vizuină în pământ, nu se descurca deloc. Își tot rupea ciocul și aripile. În scurt timp, a ajuns să ia 7 la zbor și, firește, 4 la săpat pământ, iar cățăratul în copaci îi mânca zilele.

În cele din urmă, absolventul clasei se dovedi a fi veverița retardată mintal, care făcea totul la nivel mediocru. Însă profesorii erau mulțumiți că cineva își însușise toate materiile, și școala a căpătat denumirea de ”Școală de învățământ general”.

Noi râdem de asta, dar așa este. Asta ți se întâmplă și ție. Se încearcă ca toată lumea să fie la fel, și astfel se distruge potențialul fiecăruia de a fi el însuși. În clipa în care te compari cu altcineva îți pierzi potențialul natural și n-ai să mai fii niciodată fericit, limpede, transparent.

Extras din colecțiile lui Osho.