Recunosc că îmi plac multe lucruri mici - plăceri mititele care-mi colorează zilele și serile: să ies cu prietenii la o bere și-un pahar de vorbă, în parc sau la o terasă verde, să citesc presa, inclusiv ziarele ”care nu merită” (deși am jurat de sute de ori că abandonez ticul ăsta), să prepar bucate exotice, de cele mai multe ori pipărate sau excesiv de dulci, pe care le mănânc cu poftă, îmi place să hălăduiesc pe net fără nici o treabă, să lecturez, printre cărți serioase, articole despre prepararea berii, fotbal, să răscolesc prin youtube după clupuri, fragmente de film, spoturi, să ascult diferite muzici, în funcție de mood (uneori manele, alteori etno-kitsch, alteori Badalamenti, alteori Rahmaninov), să fac plimbări prin magazine, să ascult bârfe sau bancuri...
Nu văd contradicții între astea și cealaltă parte a vieții mele, cea serioasă, cu lecții, studenți, cărți de citit și idei de discutat. Din contra, le văd pliate una peste alta, complementate deasupra unui edificiu complex și ambiguu numit viața mea...Sau, cum îmi place să cred, ca partea din umbră, nevăzută, dar la fel de legitimă, a curiozității mele...
N-aș crede că gândirea filosofică e fi posibilă fără o mare doză de curiozitate (pe care o concep ca o permanentă deschidere spre lume și valențele ei), distribuită uniform nu doar de-a lungul și de-a latul marilor teme, ci și printre nișele secundare ale acestora (cârnați, vestimentație, coafură, bere), întrucât, sunt convins, marile teme nu au o existență pură, independentă și abstractă, ci sunt contaminate și ancorate, ba chiar susținute de puzderii de lucruri mici și insignifiante, dintre care, să zicem bărbieritul, parfumarea și călcatul hainelor pot sugera mai mult despre tehnicile de bio-putere și Panopticonul invizibil, decât două-trei cărți de Foucault prost digerate...