Vorbeam, la una din lecțiile despre globalizare, de dizolvarea iminentă a unor noțiuni ”tradiționale” precum Patria și Națiunea, fie prin contopirea lor în structuri identitare mai mari, transnaționale, precum identitățile de clasă sau identitățile corporative, fie prin sfărâmarea lor în cioburi mai mici ca identitățile locale sau regionale - o temă la modă în mediul academic american, a cărei popularitate imensă se datorează atât cererii de oameni cu orizonturi largi din partea think-tank-urilor, statului și a corporațiilor, cât și eternului vis de umanitate universală...
La un moment, proful întreabă, pe nepusă masă:
- Câți dintre voi ar fi gata să-și dea viața pentru Patrie?
O singură voce a rostit: Eu – cea a unui militar în serviciu (avem mulți militari în Universitate, armata le plătește studiile).
În dezbaterea care a urmat am încercat să clarificăm că, chit că nu ne prea doare în cot de Patrie, avem un atașament coerent și intens față de comunitate – nu vreau să mor pentru o patrie înțeleasă ca entitate geografică, dar, cred, m-aș jertfi pentru o idee sau o valoare...Cumva ăsta a fost răspunsul general, și, din câte ne-a zis dascălul, asta e situația la nivel federal...