tocmai am vorbit cu ey –
știi fata aia cu părul cârlionțat, ochii adânci
și vocea zuruitoare...
mi-a zis de căutările ei
despre prințul tradițional în asemenea cazuri,
cel călare pe calul său alb neschimbat -
pe care încă-l așteaptă să vină s-o fure
(e drept, ey și-a mai muiat puțin așteptările:
măcar pe jos să vină, măcar desculț, dar să vină)
e cumva singură și nu prea are timp decât pentru singurătatea ei
nu iese decât la piață+lecții+bibiliotecă, rareori la dansuri clasice,
de anul nou la pationar, de paști la biserică
citește poeți romantici, cunoaște în detalii viața eroinelor nefericite,
îmi spune: nu mai găsesc cât veacul un suflet pereche
unde să-l caut? în stradă? în cărți? să-l trag de mână ca nebuna?
de parcă pe străzi circulă doar idioți, nebuni și prostituate...
s. a chemat-o ieri în oraș, p. alaltăieri îi făcu o invitație la un club cu o reputație puțin pătată,
m. a stat de veghe lângă telefon s-o găsească acu 2 zile în urmă
nici unul din ei nu avu norocul unui ”da”...
îmi e greu, se plânge ey, deși în drum spre prințul
ei ideal pășește pe corpuri și inimi sfărâmate ale unor oameni reali,
idioți și nebuni ce i-au cerut, pe timpuri, mâna.