Primăria Chișinău a decis să instituie, prin ucaz, Liniștea în microbuze...Perfect de acord cu interzicerea fumatului, dar prohibiția ”conectării aparatelor audio pe durata efectuării cursei” e, cred, o exagerare. Legiuitorul a uitat că șoferul nu e rob înlănțuit la galere, ci un muncitor cu un drept la un confort minim la locul de muncă...inclusiv de a asculta muzica ce-i place, în limite rezonabile de decibeli (treaba Primăriei ar fi să elaboreze aceste praguri admisibile ale volumului, nu să dea cu bățul). În graba de a construi un spațiu de călătorie confortabil, administrația publică locală a uitat un detaliu important: celălalt perturbator al Liniștii în microbuz – Pasagerul. Or, acesta nu e limitat de vre-un regulament cu privire la numărul maxim de decibeli admiși pentru telefonul său mobil, nici contentul alarmei (fie ea imn nazist, fie imnul URSS) sau conținutul debitului verbal, ori intensitatea acestuia... El e însă Regele, și în numele dreptului său la confort și liniște e permis să trecem cu vederea subjugarea șoferului și neglijarea libertăților acestuia (și a dreptului său egal la confort)...
Argumentele prohibitorilor (culese din spațiul public):
- șoferii au gusturi muzicale îndoielnice (adică ascultă stații radio gen Șanson, Sănătatea, Russkoe radio, Hit FM). Argumentul ăsta, motivat de un reflex autoritar perfect, stă pe o ”broască țestoasă” lunecoasă – ”poliția gusturilor” muzicale și artistice ”îndoielnice” sau ”corecte”. Consecința logică deplină a acestui tip de argument ar fi impunerea unor reguli ca în spațiile publice discutiile despre câți viței a fătat Joiana sau despre prețul pătrunjelului la Piața Centrală să fie interzise complet și să fie admise doar cele despre Grigove Vieru, Fiodor Dostoievski, Cio-cio-san și monadele lui Leibniz... Pe fond muzical de Gustav Mahler, desigur.
- șoferii de microbuze trebuie să fie atenți la drum, călători etc. Până una-alta, ascultarea dispozitivelor muzicale în mijloacele de transport public sau privat nu a fost interzisă - șoferii automobilelor personale au, în aceeași măsură, obligația de a fi atenți la drum și călători...
Și cam atât.
Că legiutiorul neglijează alte probleme ale transportului cu microbuze: condiția tehnică regretabilă a unităților de transport (lipsa ventilației e primul lucru ce-mi vine în minte), inexistența unor stații speciale pentru microbuze (la care acestea, conform Deciziei, ar trebui să oprească – când zic stație am vedere nu doar semn rutier, ci și un acoperiș, trotuar, orar și alte detalii), intensitatea traficului urban în centrul orașului și lipsa unor străzi adecvate pentru circulația transportului urban. O parte din problemele astea țin de prestatorul de servicii, altă parte, de aparatul administrativ local care nu-și prea face treabă, dar, pentru că nimeni nu-i monitorizează nici pe unii nici pe alții, ei dau mulțimii ”capul șoferilor”.