NeuroTristeţe

cu fiecare clipă mai adânc
cu fiecare pas mai tare doare
privirea speriată a lucrurilor de aici
care îmbătrînesc şi închid ochii
somn e în toate păsările lumii
îmi cad mîinile fără de puteri
ca două ancore fără de sens
şi pleoapele grele se-nchid cu zgomot
e ceaţă şi-oboseală-n mintea mea
feţe din trecut par să zîmbească
fragmenete din desene de copii
fragmenete vii
dispar fără urmă-n amnezia sufletului meu
scîntei tenebre pentru o secundă
a fost cîndva ceva, dar nu-mi mai amintesc
a fost ceva…
nimic nu va fi cum a mai fost
valuri monotone şterg urmele noastre pe nisip
e vînt şi ninge pe plaja muribundă
e pustiu
privesc strain de mine marea
aud cum curge sîngele încet prin vene
tresar la fiecare bătaie a inimii
şi-mi scriu algoritmii
ca un schizofrenic te caut în Sonata Lunii

îmi e atît de frică de tăcerea ce rămîne
după ce ecoul paşilor se pierde-n vînt
vine o clipă cînd plecăm desculţ
şi dacă ne întoarcem nu mai suntem ce-am fost
ni se preschimbă inima în piatră
aud cum plîngi în pernă pe ascuns
dar nu mai am cuvinte
am fost mereu o toamnă în care mor poeţi
respir din ce în ce mai greu şi mai încet
din ce în ce mai lent plutesc prin acuarelă
tu nu mă aştepta, să pleci dacă mă vezi căzînd
dacă vezi cum mă dizolv în aerul prea greu
încet se stinge totul
încet dispare totul

din ce în ce mai greu suport o vină pe care nu o înţeleg
din ce în ce mai tare dor zîmbetele voastre
pe umeri e aşează patologică tăcerea
o bătrîneţe prematură, un rai plutind între halate albe
mi-e greaţă de papuşile care îşi plîng de milă
aşa şi nu am înţeles nimic
aşa şi se întind o veşnicie clipe ce mă dor…
aud cum oxigenul trece din plămîni în sînge
aud cum fumul de ţigară pulsează spiralat prin ei
nu-mi mai pot face rugăciunea
se-nvîrt roţi mecanice peste copilăria mea
mă acoperă agonizînd ninsoarea
închid ochii şi tac
uit numele la toate lucrurile şi oamenii iubiţi
pe acoperişul blocului atîrnă libertatea între linii perfecte
nervii mei cresc carnivor din mine
şi se înfig adînc în moarte
aud cum plîngi în pernă pe ascuns
dar nu mai am cuvinte
ca un schizofrenic te caut în Sonata Lunii