câteva minute din viaţa la cămin…

23.00

11.01.2010

…stau în cameră.

Toţi din jurul meu vorbesc la telefoane. Fiecare cu prietena sa. Nu îmi este chiar plăcut interesant în cameră. Vreau acasă, însă sunt sigur că fiind acum acasă, voi arde de dorinţa să mă întorc înapoi. Fug dintr-o parte în alta şi nu înţeleg de ce am nevoie. Câteodată mă urăsc, mă distrug…

19.37

12.01.2010

azi am avut un dialog aşa, mai neobişnuit cu educatorul căminului…

dormeam…

ei, cam greu să dormi în acest cămin. De un an şi ceva am impresia că trăiesc în junglă…

Intră educatorul, a.k.a Pokemon, a.k.a Pidar, a.k.a Garvil, eu îl numesc Gabriel…bărbat înalt, în costul sportiv, ca de obicei, mâinele în buzunar, părul ridicat, şi privirea la care privind, nu te poţi abţine de la râs…

- Vra s dzîcă, şini-i deserviciu ?

- Roşca…

- Ţigările tale ?de lângă pat….

- Da

- Fumezi ? demult ?

- Da, demultişor…

- Ştii că 14 ani din viaţă sunt pur şi simplu lichidaţi de fumat ?

- Da…şi mai ştiu că fumatul provoacă cancerul,  şi încă câteva mii de boli…

- Eu tot am fumat…fumam, lăsam, fumam, lăsam….

- Urăsc aşa oameni ))…

şi în secunda următoare intră domna de la recepţie şi-i zice ” domn Gavril, s-au întors băieţii de la bar, jumatate din ei nu pot vorbi, sunt beţi… “

În pizdeţ, deseară adunare…

3.48

13.01.2010

Azi am petrecut vreo 4 ore în parcul de lângă cămin…nu-i departe, vreo 60 de metri…parc mare, însă, mi-a părut pustiu…

Totdeuna mi-au plăcut parcurile, şi chiar dacă nu mai sunt în stare să ajung acasă, în parcul de lângă liceul unde am învăţat, tot timpul pot ajunge. Da, acolo mă simt cel mai bine.

Iubesc copacii…mari, bătrâni, oleaq răi, câteodată, încercând să mă înspăimânte, fluturând din crengi şi aratând diferiţi monştri, hehe, nu-s fricos…

şi chiar dacă ciorele de acolo cred că ” aaaaaaaarrrrrrrr ” ‘ul lor amplifică spaima cuiva faţă de faptul că în 2005 a fost ucis cineva acolo, greşesc…

Încă-mi amintesc, în mai 2005, în drum spre şcoală, mă opream, fumam şi priveam la petele de sânge de pe asfalt…

E locul meu…

De la mine acasă, mergi spre stânga, înainte, stânga…şi dacă eşti cu cineva şi doreşti să nu ai spectatori, e mai bine să mergi prin ruina din colţul parcului, dacă eşti singur, mergi la dreapta şi cobori pe scări…la a trei-a scară  fii atent, trebuie reparată…

Din păcate, toamna aceasta a fost stricat scaunul meu preferat, pe care am întâlnit multe dimineţi, mai ales vara…

În timp de ploaie, e bine să te ascunzi la fântâna din mijlocul parcului…însă, cred că, dacă ar ploua cu stropi, care ar şterge amintirile din acest parc, aş sta în ploaie…