Orange, burjuii şi cetăţenia română
Ieri mi-a fost dat să asist la o întâmplare unică. Unică nu neapărat prin singularitatea sau irepetabilitatea sa, cât, mai ales, prin surpriza pe care mi-a produs-o. Intrasem la una din reprezentanţele Orange din Glodeni care se afla în cadrul unui magazin mai mare. Nu aveam de unde să ştiu că lunea e singura zi din săptămână când aceasta e închisă, ar fi fost probabil prea frumos să fie afişat un program de lucru. Aşa că am solicitat politicos informaţii la buticul vecin într-o limbă maternă fără vre-o urmă de accent moldovenesc. Mă mai apucă şi pe mine câte-odată, vorba cântecului, dorul de-a da cu cuţitu-n chiatră sau băţu-n baltă, ia, numai aşa, de dragul experimentului. Vânzătorul de la buticul vecin m-a măsurat din cap până-n picioare, după ce s-a oprit de discutat la telefon într-o română pocită şi mi-a răspuns la fel de politicos într-o rusă de asemenea fără pic de accent moldovenesc.
Nimic deosebit deocamdată, veţi zice şi veţi avea dreptate, căci ceea ce m-a surprins abia urma să se întâmple. „Şi cam di ce, mă rog, nu-i răspunzi la băietu ista în limba în care te-o întrebat” a vorbit o voce de undeva din spatele meu. Un bărbat de vre-o 45-50 de ani se apropie de noi şi începu să-l ia la rost pe vânzător. „Iaca aşa îs toţi. Vii şi-i întrebi ceva şi ei îţi răspund cu po ruski pojaluista. Apoi aista-i om, care refuză să vorbească limba ţării în care locuieşte de zeci de ani. O venit pi pământul nostru şi s-o instalat ca burjuiii şi se cred mare stăpâni”, îi tot dădea el în timp ce faţa vânzătorului se schimba în toate culorile curcubeului. „Tak ia je ruskii. Mogu i pasport pokazati”, încerca să se îndreptăţească vânzătorul. O reacţie oarecum neaşteptată, având în vedere experienţele mele anterioare. „Da poţi să fii şi turc. Pi mine mă doare în locu acela ce scrie la tine în pasport. Trăieşti în Moldova, şhii bun şi vorgheşte limba de stat! ”. „Chiar îi drept” interveniră două femei care se aflau în preajmă şi auziseră, pe semne, toată discuţia, „când îi vorba să vă luaţi cetăţenie românească, pojalusta poftim, dar în rest tac ca nişte ..." „Da să ştii că tot noi suntem de jină” le întrerupse bărbatul „că noi singuri aşa i-am deprins. Eeeh, parastasu mamii voastre!”
Situaţia risca să degenereze aşa că mi-am luat încetişor tălpăşiţa cît era treaba cu cinste. Adevărul e că în ultimul timp trăiam într-o oarecare stare de automulţumire. Credem că doar tinerii acestei ţări sunt cei care observă nedreptatea şi au curaj să vorbească, cei care propun şi susţin iniţiative noi, cei care ies în stradă atunci când altfel nu se mai poate. Dar uite că lucrurile nu stau chiar aşa. Există foarte mulţi oameni care ştiau sau, încep acum să realizeze, că situaţia din ultimii opt ani nu reprezintă o normalitate şi că se poate trăi şi altfel decât în frică. Că a pretinde de la un funcţionar de stat să-ţi răspundă în limba în care i te-ai adresat nu mai este un moft. Toţi suntem egali în faţa legii, dar românii basarabeni au fost umiliţi prea mult timp pe propriul lor pământ, complăcându-se cu eternul las ca poate fi şi mai rău. A venit timpul să credem nu doar că poate, ci trebuie să fie mai bine. Altfel rămânem doar cu parastasu mamii voastre!
Sursa
2010-01-12 16:51:10