Ura
Acest post este despre ură, acest articol musteşte de un sentiment profund şi intens trăit de mine astăzi şi ieri. Urăsc, iar ura mă sugrumă, îmi reprimă alte gânduri. Urăsc atât de mult, încât atunci când mă întâlnesc cu cineva pe stradă, cunoscut sau necunoscut, prima idee este: “de ce-l urăsc pe ăsta?”
Această ură are un motor, a avut şi o scânteie. A explodat scânteia atunci când cineva, mai mulţi oameni, proşti, nimicuri, zerouri, care dacă ar dispărea mâine nimeni nu le va simţi lipsa, le-au făcut rău unor oameni dragi mie. Îmi vine greu să descriu ce simt în acest moment. Mi se părea că dacă descriu ce e în mine mă eliberez, dar nu-i aşa.
Cum este posibil ca într-o lume în care s-a zburat pe lună, s-a descoperit ADN-ul, lumea să sălbăticească în aşa hal? Nu vă pot spune mai mult, decât faptul că îi urăsc de moarte. Sper să ajungă la puşcărie, iar acolo să devină fetiţe. În fiecare seară să vină la ei zâna măseluţa şi să le bage mădularul noduros şi nespălat adânc, adânc. Atât de adânc, încât să uite că sunt bărbaţi. Să se strice tot în capul şi corpul lor. Să se creadă femei şi să-şi blesteme zilele că nu pot face copii. Atât de mult îi urăsc.
post scriptum: scuze doamnelor pentru picanterii necuviincioase!
Sursa
2010-01-12 10:58:23