Mă plictisesc…

Au trecut. Acum pot să fiu sigură că au trecut momentele cînd din nuştiu ce motive îmi ziceam că anul care vine o să fie la sigur mai bun decît cel ce a trecut. Acum sunt în 2010. Wow! Ce noroc pe mine!

Mă plictiseşte lipsa unor scopuri pe termen scurt. Nu ştiu ce mi-aş dori anul acesta să fac, ca să se deosebească radical de anii ce au trecut. Anul acesta nu mă căsătoresc, nu concep copii, nu absolvesc nici o instituţie, nu-mi planific nici o călătorie grandioasă, dar pînă la urmă, oare viaţa nu constă din momentele mici,neplanificate? Dacă trăirea adevărată sunt acele momente în care avem răbdare, clipele care ne schimbă prin trecerea lor şi nu prin colorit?
Miroase a depresie?! Nu prea cred..mai degrabă este sarcasm,realism,plictis… De multe ori mă plictisesc de oamenii care sunt lîngă mine…şi atît de puţini sunt cei de care nu mă satur şi cei cărora nu-mi vine să le închid receptorul în nas.
Marţi am examen. Mă impun disperată să învăţ. Au început insomniile şi gîndurile bolnave. Vreo două nopţi în urmă, în timp ce iubitul meu dormea, culcată alături de el, cu ochii în tavan mă gîndeam cum ar fi dacă ne-am trezi dimineaţa ca într-unul din filmele celea americane,ieftine în care fata şi băiatul se schimbă cu corpurile. Dacă am puteam măcar pentru cîteva zile să trăim unul realitatea altuia.Şi atunci am început să meditez asupra gîndului că există o sumedenie de chestii pe care am dori să le aflăm, dar oare vrem să le ştim cu adevărat?! E ca şi cum ai ţine un telefon mobil în mînă şi ai fi tentat din simplă curiozitate să citeşti mesajele, dar eşti conştient că este posibil să citeşti sau să vezi în telefon ceva ce-ţi va schimba dacă nu viaţa, cel puţin atitudinea faţă de proprietarul telefonului. Aşa am renunţat la ideea cu schimbul de trupuri.
Ce plăcut e să scrii pe blog…aproape că uitasem feelingul…Mi-e dor…de nuştiu ce…