UN SNITEL PENTRU REVELION

(…) in dimineata aceea din ajunul revelionului- cel putin aici, in Bucuresti- era soare, termometrul nu coborase sub zero grade, strazile cunosteau animatia unei zile de sarbatoare, din pragul unei nopti de sarbatoare, totul respira calm si voie buna.

Totul sau aproape totul ! Am intrat sa iau doua sticle cu lapte intr-un magazin alimentar situat in laura unui parc , in care nu se afla prea multa lume- cine se lasa , cu cele de-ale gurii pentru revelion, in ultima clipa? Si pana sa-mi vina randul- erau totusi cateva persoane inaintea mea- aud, din spatele meu, o voce agrasiva: “Pe care sa ti-l dau, hotraste-te odata !” Toata lumea a intors capul- domnise atata liniste si pace pana atunci ! In spatel unui frigider cu produse tip “Gospodina”, o vanzatoare impacientata se uita cu priviri rele la un barbat in varsta- putea sa aiba saptezeci de ani sau asa ceva- imbracat intr-un palton negru, cu o caciula de blana, tot neagra, pe care o tinea politicos, la subsoara, asa incat parul alb, usor rarit la tample, iesea pregnant in evidenta. “Va rog- raspunse cu voce scazuta barbatul acela batran, batran si demn- nu voiam sa va supar ! E bun si acela pe care mi l-ati dat, dar as mai dori doua. Asa, acelea, multumesc !”

Credeti cumva ca a cazut cerul pe vanzatoarea aceea- nici ea prea tanara, dar care, oricum, putea sa fie fata acelui om in varsta- cand a vazut cum se uit lumea la ea? Nu numai ca n-a rosit, dar a apucat cu un fel de sila acele trei snitele- de parca ar fi fost contaminate- le-a aruncat intr-o hartie si a strigat, chipurile adresandu-se casieritei, in asa fel insa ca sa auda tot magazinul: “Un bon pentru 320 grame de snitel!” (Accent pentru 320, desigur…) “Multmesc”, a rostit,  din nou cu glas retinut, barbatul varsnic. A luat pacheul, si-a pus, cu grija, caciula si a iesit cu pasi mici, cumpaniti, pe usa magazinului (…) purtand o sacosa din fire de nailon- din acelea care innebunisera Bucurestiul, atnci, demult, cand au aparut- cu un pachetel cu trei snitele, 320 de grame.

Nu stiu cine era acel barbat- va imaginati ca n-am alergat dupa el s-l intreb- poate ca, la anii lui, ramasese singur. Copiii erau plecati in tara, cu serviciile, sau poate numai pentru noaptea aceea de revelion. Ori poate ca nici nu avusese vreodata copii sau- dimpotriva- ginerii si nurorile insistasera la ei in noaptea aceea, dar el nu voise sa le tulbure sarbtoarea cu tabieturile lui de om batran, care nu suporta nici fumul de tigara, nici strigatele comesenilor, nici muzica zgomotoasa. Sau poate ca, la o anumita ora, el trebui sa se culce . Abia in ultima clipa se hotarase totusi, sa stea maar pana la miezul noptii, cu doi din prietenii lui din tinerete, ramasi si ei, cine stie din ce motive, singuri.

Va rog sa nu trageti concluzii pripite, nu doresc sa arunc anatema asupra lucratorilor din comert si nici macar asupra acelei singure vanzatoare. Ii respect pe multi dintre acesti oameni- o spun cu toata seriozitatea- au o profesiune grea ! Nu ma refer numai la ceasurile petrecute in picioare- cand servesc sute si sute de consumatori pe zi, clienti nu intotdeauna calmi si politicosi- ci si la orele de dinainte si de dupa inchiderea magazinului, cand ei spala pe jos, fac ordine in rfturi, cara lzi si manipuleaza zeci de kilograme de marfa. Uneori, chiar si in zile care pentru ceilalti muritori sunt zile de sarbatoare. Nu e placut sa lucrezi cand altii se odihnesc, chiar daca in compensatir, beneficiezi d alte zile libere. Dar daca ti-ai ales o profesiune- fie si daca ai nimerit acolo din intamplare- atunci fa-o bine; nu numai pentru retributia pe care o primesti, ci si pentru cinsrea obrazului tau- fa-o ca laumea !

Oare in ziua acea din ajunul revelionului vanzatoarea care a strivit cu dispretul ei un barbat in varsta- pentru ca a cerut trei snitele!- n-a plecat, in cele din urma, acasa? Pe Jos? O, sigur ca nu, ddoar daca n-o fi locuit chiar peste drum ! Poate ca n-a observat- grabita ca orice gospodina sa-si termine pregaririle pentru revelion- ca autobuzul era condus de un sofer. Cand a aprins lumina in casa cand a deschis televizorul sau aparatul de radio, cand a lasat apa sa curga in baie si, intre timp, a dat repede un telefon, cand a gasit in cutia de scrisori o felicitare- s-a gandit macar o clipa la toti oamenii care, mii sau poate chiar zeci de mii, continuau sa lucreze ori abia atunci intrau in schimburi?

In noaptea de revelion, la ora 12, obisnuim sa ridicam un pahar pentru cei dragi. Sa ne gandim,  atunci, si la cei care, la acel ceas, lucreaza.

Si la batranii singuri, care-si cumpara un snitel!…Un snitel pentru revelion.

Ar mai fi ceva de adaugat? Mai degraba de lamurit. Tableta de mai sus a fost scrisa si citita de mine la postul public de radio, in populara emisiune duminicala “De toate pentru toti”, in deceniul sapte al secolului trecut si a aparut in volumul meu de tarziu debut de scriitor, in volumul intitulat “Reporter sentimental” in mai 1981, la editura “Albatros”.

S-a schimbat ceva de atunci? Desigur, multe ! Si infatisarea magazinelor alimentare- care acum se cheama marketuri , super si hipermarketuri, produsele tip “Gospodina” au disparut, locul lor luandu-l fast-foodurile si multe, multe altele. Dar la ora 12 din noapte, cand se sfrseste nu numai o zi ci si un an, trebuie sa ne gandim nu numai la oamenii care lucreaza, ci si la cei 700 de mii de someri din tara noastra- care se vor inmulti in anul viitor, la batranii singuri care se uita la televizoarele color si vad lumea care petrece, dar si la batranii care au ramas fara case si nu mi au loc in aziluri- macar pentru o noapte- si isi petrec noptile in gurile de canal.

Nostalgie pentru vremurile trecute ? Mai degraba revolta pentru un vis frumos, cand milioane de romani au iesit  in strada in acel decembrie 1989. Un vis prea indepartat.

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban