Bună dimineaţa, Constanţo!

La distanţă de 3 luni, dar asta e.

Day 1.
La ora 9 am ajuns la Constanţa. Pe la 9 juma’ eram deja la universitate. Doamna secretară: “Documentele dumneavoastră nu au sosit!”, Noi (n.a. eu şi unchiul) : “E imposibil!”, ea: “Destul de posibil”, noi: “Avem o foaie scoasă de pe net unde este scris că sunt înregistrat la dumneavoastră în universitate”, ea: “Emm, atunci daţi-ne documentele”. Am dat documentele toate, în original. Cam stresant, dar asta e. am încredere în ei (sau nu ar trebui)? După aia trebuia să căutăm cămin. M-au trimis în cel mai curat şi frumos cămin pe care îl avea universitatea, unde stau toţi moldovenii, albanezii şi alte naţionalităţi, inclusiv şi români (acum, spre sfârşitul semestrului, am avut norocul de a dormi o noapte în el; peste tot gândaci de bucătărie; baie comună ş.a.). Nici nu am intrat înauntru, am făcut cale întoarsă de cum l-am văzut. Nu că aş fi pretenţios, însă nu prea am chef să stau acolo. Am încercat la alte cămine, însă nimic, toate locurile s-au dat. Doar de dat mită, şi nici asta nu-ţi oferă garanţii.

Nu mâncasem nimic, nu aveam unde să dormim. Nu băusem aproape nimic toată ziua. Dormisem doar 2-3 ore noaptea precedentă. Începeam să delirez. În sfârşit am simţit şi eu cum e să delirezi din cauza deshidratării, aşa o senzaţie plăcută, că nici nu-ţi dau seama că dai cu capul de pereţi.

Pe la 7 seara ne dăduse în cap să căutăm un net, pe care l-am găsit după jumate de oră, fiind la distanţă foarte mică de noi. Găsisem 2 moteluri mici. Am ieşit din Constanţa, am ajuns la locale, erau închise. Mdee, zisem, ne merge foarte bine.

Pe la 10 seara am găsit un mic motel deasupra unui restaurant situat într-o localitate la cca 15 km de Constanţa. Un duş. La culcare, ne-a fost deajuns pe azi.

Mâine e o nouă zi, o nouă aventură. Va continua
Inspirat de Un blog dependent de libertate