Răstigniţi-l pe Ţîbuleac!

„În Moldova există o singură libertate – libertatea presei ruseşti. Acestea educă publicul într-un spirit antieuropean şi doar în beneficiul Partidului Comuniştilor” (Veaceslav Ţîbuleac, discurs cu ocazia Congresului al III-lea al PLDM.

În vremurile frumoase de demult, la începutul anilor 90, şi, din păcate, apuse, când ruşii de la Chişinău învăţau pe un cap limba română, părea că la Chişinău xenofobia nu mai avea ce căuta. Dar… nu a fost să fie aşa

Mai târziu, cum s-au slobozit un pic frâiele, interesul etnicilor ruşi pentru limba rusă a scăzut vizibil. Şi asta pentru că li s-a dat apă la moară. Ba mai mult, au început schimbările legislative. Şi nu în bine, cum era şi firesc pentru o ţară care se scuturase de sub oprimarea unui imperiu de limbă rusă, ci, invers – din rău, în mai rău. Limba română fusese „poreclită” „limbă moldovenească cu grafie latină” în Constituţia agrariană din 1994, iar influenţa rusească în zonă devenise tot mai evidentă.

După 2001, la Chişinău lucrurile au luat-o şi mai rău la vale. A venit la putere PCRM care, printre primele lucruri de care s-a apucat, a fost să impună, pe toate căile posibile şi imposibile, noţiunea de „limba moldovenească” şi, în paralel, să pună în capul mesei limba rusă revenită la „modă”. Aici trebuie să mulţumim în primul rând tovarăşului Voronin & co(muniştilor).

„Tot pe loc, pe loc, pe loc/ Să răsară busuioc”

Şi iată că acum, în 2009, după schimbarea politică majoră de la noi, mă conving, încă odată, că în R. Moldova unele teme care ţin de problema rusească sunt încă tabu. Şi m-am mai convins că în „ţara minunilor” – R. Moldova – „cine tace mai bine face”, iar cei docili sunt bineveniţi şi apreciaţi. Cântăm de zor şi ne place la nebunie: „Tot pe loc, pe loc, pe loc / Să răsară busuioc”.

Ei bine, cred că de acest fapt s-a convins şi Veaceslav Ţâbuleac, şeful postului de radio Vocea Basarabiei – „un post de radio a partidului lui Filat”, aşa cum scria de zor zilele acestea Agenţia Omega (agenţia de ştiri a lui Voronin!) – după discursul său susţinut sâmbătă la cel de-al treilea Congres al PLDM-ului. Nu vreau acum să apăr discursul jurnalistului, în care, între noi fie vorba, erau multe adevăruri rostite, chiar dacă spuse pe un ton care în R. Moldova poate şoca. În completare, vin însă să argumentez unele teze expuse de directorul Vocii Basarabiei.

Care-i problema?

În primul rând, îmi pun întrebarea: „Ce neadevăr a spus Ţîbuleac în discursul său?” Faptul că au sărit ca arşi unii, atât de la Moscova, cât şi de la Chişinău, înseamnă că i-a deranjat. Dar oare nu este adevărat că „Republica Moldova se află încă sub ocupaţia informaţională rusească?” Dar care este prima limbă pe care o aud cei care vin în mândra noastră capitală? Peste tot unde mergi auzi rusă şi iar rusă. Vi se pare firesc să fie aşa după 20 de ani de independenţă? Scriam undeva pe blog că ne confruntăm cu un paradox: în ciuda scăderii influenţei limbii ruse la nivel mondial, în unele foste ţării sovietice, inclusiv în R. Moldova, dimpotrivă, se constată o resurecţie a acesteia! Şi de unde vine asta? Oare nu de către unele „instituţii ale statului care se fac pasibile de situţia catastrofală în care se află azi spaţiul audiovizual şi presa de limbă română de la noi”, aşa cum spunea Ţâbuleac în discursul de sâmbătă? Vedeţi cumva vreun neadevăr aici?

Moldovenilor le place tot mai mult limba rusă!

Asta reieşea dintr-un un studiu realizat în 2008 de către organizaţia de cercetare a opiniei publice Gallup Polls. Sondajul ne arata că, în R. Moldova, procentajul respondenţilor care spun că este foarte important ca limba rusă să fie învăţată de copii, a crescut uluitor, tocmai cu 12 puncte procentuale. Astfel că, de la 27 % în anul 2006, numărul celor care vor să îşi înveţe copii să vorbească limba rusă s-a ridicat la 39 % în 2007. Şi oare de ce?

Explicaţia o iau din acelaşi discurs al lui Veaceslav Ţâbuleac: „Niciun stat din fostul lagăr socialist, nicio fostă republica din imperiul sovietic nu a permis Kremlinului să-şi aducă muniţiile informaţionale pe teritoriul lor”. Numai la noi a fost invers! După 90 încoace, în loc să ne ştim fiecare locul, dimpotrivă, în spaţiul cotidian limba rusă s-a impus tot mai vertiginos. Pur şi simplu l-a cucerit! În R. Moldova, rusa ocupă un loc şi un rol mult mai important decat simplă „limbă de comunicare etnică”. La noi această limba este pretutindeni: în politică, afaceri, hârtii oficiale, documente, instrucţiuni tehnice, programe, nemaivorbind de mass media la care făceam referire mai sus.

Deşi Codul Audiovizualului prevede expres că posturile de radio şi cele de televiziune din R. Moldova sunt obligate să difuzeze 70 % din produsul lor în limba de stat, marea majoritate a acestora nu respectă această prevedere. Explicaţia este simplă – CCA nu dă sancţiuni. Păi cum vreţi voi să îi sancţioneze dacă ceea ce vedea Voronin la tv până acum îi era pe plac? Ciripeau posturile în limba lui natală, e firesc! Nu mi-l imaginez pe Voronin privind televizorul şi citind subitrele… Iată de ce, în urma programului „moldovenist” şi „patriotic” al fostului partid de guvernământ, a fost generată o creştere sistematică a influenţei limbii ruse. Şi iată de ce îi dau dreptate lui V. Ţâbuleac când spune că „astăzi sursele informaţionale TV si radio din Rusia foarte eficient se ocupă cu rusificarea basarabenilor şi o fac chiar mai reuşit decît in perioada sovietică”.

O precizare însă: domnule Ţâbuleac, cu tot respectul, nu instituţiile din Rusia se ocupă de asta, nu mai pot ele de noi…, ci cei care fac treaba asta la nivel local! Aici e buba! Cei de la Moscova îşi fac treaba, aşa cum e şi firesc să fie, pe când cei din RM, iată, ei fac această debandadă întreagă!

Nu ştim să ne impunem

Şi-apoi mă mai întreb: „De ce, de cele mai multe ori, diplomaţii care vin în misiune la noi în ţară aleg să înveţe mai degraba limba rusă pentru a se exprima şi nu în limba ţării unde vin?” Păi, cum vreţi altfel? Dacă nu ştim să ne impunem şi să ne respectăm, convingându-i de contrariu…

Iată noi date statistice. Uşurinţa celor care trăiesc în stânga Prutului de a trece de la o limba la alta este bine cunoscută, iar studiul Gallup Polls, citat mai sus, demonstreaza acest fapt. Un exemplul: în R. Moldova, 23% dintre respondentii solicitaţi să răspundă la sondaj au acceptat cu uşurinţă să răspundă în limba rusă. Aici, o mică precizare comparativă. Acelaşi studiu a fost realizat în Georgia şi Armenia, unde doar 3% din respondenti au acceptat să răspundă la întrebări în limba rusă (deşi datele atesta si la ei o crestere a influentei limbii ruse). Să nu mai existe oare demnitate nationala în R. Moldova aşa cum este în Ucraina, de exemplu, unde în anul 2007, Consiliul ucrainean al Audiovizualului a decis că emisiunile difuzate de posturile de televiziune ruseşti nu respectă legislaţia ucraineană şi a interzis difuzarea acestora pe teritoriul lor? Exemplul este adus şi de Veaceaslav Ţâbuleac în discursul său şi din care aflăm că, începând cu sfârşitul anului 2007, autorităţile ucrainene nu permit nici difuzarea filmelor străine, care nu sunt traduse în ucraineană. Tot din discursul jurnalistului mai citez şi alte exemplue: „Lituania, Letonia şi Estonia au interzis prin lege emisia posturilor ruseşti. Guvernanţii de la Tallinn şi-au argumentat decizia prin faptul că în emisiunile făcute la Moscova există prea multă violenţă şi propagandă politică. Ţări din Asia Mijlocie ca Tadjichistanul, Uzbechistanul; din Kaukaz – Azerbaidjanul au facut ordine la acest capitol. De Georgia nici nu mai vorbim”.

Mass media rusească – lider de piaţă în R. Moldova

Un studiu comandat de Eurasia Fondation, realizat de IDIS Viitorul şi publicat în aprilie 2008 – „Raport asupra studiului de evaluare a percepţiei publice privind procesul de integrare europeană şi implementare a Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova”, arată clar influenţa masivă a mass-media rusă în R. Moldova, cel puţin, la nivelul încrederii publice. Astfel, 67,5% din respondenţi „tind să aibă încredere” în posturile TV din Rusia. Mai mult, instituţiile TV din Rusia sunt cele în care populaţia R. Moldova are cea mai mare încredere după Mitropolia Moldovei (67,7%), dar la o diferenţă nesemnificativă. Pe locurile următoare se clasează „posturile TV din Moldova cu acoperire largă” (62,3%), urmate de „posturile de radio din R. Moldova cu acoperire largă” (59%) şi de „posturile de radio în limba rusă” (53,6%). În acelaşi studiu se arată faptul că, în R. Moldova, încrederea acordată mijloacelor de informare de la Moscova este relativ egală cu cea acordată mijloacelor de informare de la Chişinău.

Observăm că din octombrie 2007 până în 2008 situaţia a rămas aceeaşi. Un studiu din 2007 realizat de organizaţia de cercetare a opiniei publice Gallup Polls şi inclus în proiectul „Monitorul Euroasiatic”, atesta un procent de 71% dintre respondenţi care afirmă că urmăresc canalele de la Moscova „regulat”, şi alte 15 %, „doar uneori”. Asta înseamnă 85% de privitori la canalele ruseşti de televiziune. Ca să nu mai vorbim despre canalele neruseşti, dar traduse şi preluate tot în… limba rusă. Deci – nu e acesta un motiv de ingrijorare? Este evident că în acest caz spaţiul de limba rusă nu este altceva decât purtător de interese geopolitice, cu influenţe politice sau economice ale Moscovei prin intermediul mass-mediei, pieţii cărţilor, afacerilor.

Cum spunea Ţâbuleac ceva mai dur: „politică expansionistă a Rusiei”.

Problema e în noi

Lucrarea „The language of the Moldovans. Romania and Russia, and Identity in an Ex-Soviet Republic”, semnată de Matthew H. Ciscel (Lexington Books, 2007), la care am mai făcut referire pe blog, afirmă că: „În R. Moldova, există o dominaţie clară a limbii ruse”, iar „din 2001, guvernul a insistat în mod repetat că limba moldovenească este o limbă separată şi a susţinut, până la momentul când s-a confruntat cu o opoziţie virulentă, că limba rusă trebuie ridicată la acelaşi nivel cu ea”.

Dincolo de toate, greşeala este în primul rând în noi, adică a etnicilor basarabeni.  Precum a sesizat şi Matthew H. Ciscel în cartea sa: „limba română nu este încă percepută de mulţi moldoveni educaţi din mediul urban ca o limbă cu prestigiu…” El adaugă: „În unele ocazii, am fost rugat să scuz utilizarea limbii ruse la evenimentele formale, protocolare, unde era utilizată pentru că toată lumea o cunoştea. Nu am participat niciodată la un eveniment în R. Moldova unde limba română să fi fost folosită pentru aceleaşi motive!”.

Aşadar, cum se face că pe de o parte datele ultimului recensământ efectuat în R. Moldova (în toamna anului 2004), arată că 75,2 la sută din populaţia republicii (fără Transnistria) a declarat că vorbeşte, de obicei, în limba română/moldovenească şi doar 16 la sută – în limba rusă, iar mass – media locală este dominată copios de rusă?

Prin urmare – nu are dreptate V. Ţâbuleac când spune că „Populaţia RM a fost pur si simplu violată informaţional şi acest lucru s-a făcut cu sprijinul CCA. Acest CCA care ani şi ani în şir, în loc să dezvolte audiovizualul autohton, a acordat prioritar frecvenţe doar celor care retransmit posturile ruseşti.”? Iar eu continui: „Acest CCA care dacă ar veni la mine acasă nu ar găsi decât 5 posturi în română şi alte 51 în rusă! (vezi la Ciocana – reţeaua Satelit) Un CCA care a tăcut mâlc atunci când TVR-ul a fost scos din RM şi fuga-fuguliţa a scos la vânzare frecvenţele!

Hoţii care strigă hoţii!

Şi o ultimă observaţie: vă mai amintiţi de preşedintele Asociaţiei „Protecţia Consumatorului”, Petru Guţul, şi acea vestită conferiţă de presă când, ca un gâscan îngâmfat, s-a burzului la jurnalişti făcându-i cu ou şi oţet, pentru că, vezi doamne, nu îi acordau întrebări în limba rusă (sic!) numindu-i „impostori”. Ca să nu mai spun de însuşi ambasadorul Federaţiei Ruse în RM care nu se sfia să ceară public ca limba rusă să devină… limbă oficială!

Şi noi ce vom face acum? Simplu: să-l răstignim pe Ţîbuleac!

Şi să permitem mai departe ca hoţii să strige hoţii!