GÂNDURI LA FINAL DE AN 2025

              Revista bucureșteană „Cervantes” mă întreabă: ”Cum vă vedeți în acest an – învingător, învins, resemnat? Neutru, fără soluții, altfel?”

Și eu îmi amintesc cum, demult, în junețe, la o masă de revelion, până la cele 12 bătăi de orologiu mi-am făcut timp să număr semințele rubinii ale unei rodii – ce coincidență! S-au dovedit a fi 365! Cât zilele anului ce pleca.
Tot în „zodia rodiilor” rămânând, spre acest final de an 2025 mi-am amintit că babilonenii, în străvechile lor timpuri (nu pot ști, până la prăbușirea Turnului sau după), înainte de luptă mestecau semințe de rodii, nutrind credința că astfel vor deveni invincibili. În timpul care-mi este dat de a scrie cuvintele de dinaintea revelionului, cuvintele din, încă, anul 2025, mestec și eu semințe de rodii, în speranța că și de azi înainte, în 2026, voi fi învins/cucerit de cărți, de poezie, de proză, de filosofie. Este minunat să fii, să rămâi prizonierul lor!
Încolo... cum va fi anul? Ni-l dorim bun, cu pace și vindecări de răni... (Am publicat o carte intitulată „Postimperiale sau poezia cicatricelor”.) Însă, din mai veche experiență reieșind, de-ar fi voia mea, mitologic dragon Pyhton, spirit al profețiilor, care de multe ori ești pur și simplu în eroare de ton, dând răspunsuri strâmbe, te-aş ţine în ungher de destin sau de dom cu genunchii pe zaruri, ca pe boabe de porumb… În ce mă privește – cine știe? – în dorința de mai bine simțindu-mă ca și cum cu genunchii pe... semințe de rodii, odată ce am eu ce am, de multă vreme, cu aceste fructe mistrețe... (De-mi vine să le zic: mustrețe...)

Sursa
2025-12-28 10:22:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU