Ghiozdanul din banca a doua de lângă geam

Asociația Obștească “Pentru Familie” cheamă pe elevi să se poarte cu tot respectul față de profesorii lor, de părinți și față de toți oamenii. Pentru a reîntoarce respectul reciproc și buna înțelegere în școlile din țară, recomandam cu insistență ca profesorii să se întrunească, să discute și să elaboreze metode de penalizare și disciplinare a elevilor cu comportament arogant și disprețuitor față de cei mai mari. Toate aceste cereri și sugestii să fie trimise Guvernului, Parlamentului și Președintelui țării pentru adoptarea unei legi corespunzătoare la nivel de țară.

Aşa s-a întâmplat că uitasem. Să aduc gazeta aceea de perete. În opinia profei de română (PR), eu eram „o fetiţă fără simţul responsabilităţii”. În opinia mea, mi se acrise să tot desenez gazete de perete cu copacul Eminescu, pentru fel de fel de manifestări cu ocazia zilei naşterii sau, alternativ, zilei morţii poetului. Promiteam să aduc acea nenorocită de coală de hârtie mâine, înainte de cretina manifestare.

- Azi trebuia să fie, nu mâine, cui mai trebuieşte ea mâine – se enervează PR.

- Nahui nimănui nu trebuieşte ea nici azi, tac eu sfidător.

Nu i-a plăcut ce am gândit. Şi mi-a spus să merg acasă, după cele şapte ore, după ora clasei şi după spălatul podelei în sala de clasă, şi s-o aduc, pentru ca altă dată să am mai multă res-pon-sa-bi-li-ta-te. Şi ca să nu se întâmple cumva să fiu iar iresponsabilă şi să uit să trec pe la şcoală pe la orele şase sau şapte seara, urma să-mi sechestreze ghiozdanul, şi să mă aştepte acolo, în timpul liber verificându-ne caietele.

Cred că ştiţi când a avut proasta inspiraţie să se nască ticălosul de poet – pe 15 ianuarie.  Erau nişte troiene şi o beznă afară că mi se sculau şi unghiile de la picioare când mă gândeam să fac un drum de vreo două ore până acasă şi înapoi, pe un frig de îngheţa şi urina în mine, numai ca să aibă şi profa noastră un copac Eminescu la manifestaţia ceea.

Eu nu vedeam nicio diferenţă: să fie nouă gazete de perete cu aşa copaci, ori zece. Că oricum toată lumea îi desena. Dar PR era de altă părere, şi după cătăturile pe care mi le arunca, înţelegeam că avea să fie nemiloasă cu mine.

Spălam podeaua ceea şi mă şi vizualizam sculptură de gheaţa „fetiţa aşteaptă troleul în staţie”, când colecţionarei de copaci Eminescu i s-a făcut brusc foame şi a zis că se duce să-şi cumpere un pateu. Nu mi-a luat mult timp să iau o decizie: am înhăţat ghiozdanul şi l-am aruncat în casa scării. După care am terminat cu spălatul podelei, mi-am luat foarte respectuos la revedere de la PR, care molfăia, fără a bănui nimic, pateul.

(va urma)

• Lupul Sur