Love at first snow
Deja de 3 zile e iarnă!!!!!Ca atare, dacă să fiu mai precisă, pentru mine iarna adevărată începe atunci când sunt întrunite trei condiţii esenţiale:1. a nins frumos şi zăpada nu se topeşte2. am primit un bulgăre de la baiatul de care sunt îndrăgostită, m-am plâns că mă doare şi i-am spus că e un "copkil mititel"3. m-am dat cu sania şi am recunoscut ca eu tot nu sunt mai matură :))
Deci bifez punctul 1 ca îndeplinit, şi trec la realizarea următoarelor două.
În general, prima ninsoare la mine se asociază cu dragostea de la prima vedere... Pentru că am păţit-o, de două ori :D Prima dată mi când nu împlinisem nici 7 ani :)) Care dragoste la vârsta ceea? Mă întreb şi eu! Dar a fost! În seara în care fulgii mult aşteptaţi au nivelat relieful ogrăzii noastre, toată lumea care nu se temea de fracturi a ieşit pe patinoarul nostru local. Acesta a fost construit de câţiva voluntari de 14-15 ani, care timp de o săptămână studiau efectul îngheţurilor asupra apei vărsate peste un mini deal.
Era vesel, oamenii de diferită vârstă şi greutate cădeau unul peste altul, rădeau şi înjurau, dar cu plăcere participau în roiul comun. Ei, şi eu eram pe-acolo... La cât eram de micuţă, nimeni nu mă băga în seamă... Am căzut pe la mijlocul pârtiei şi cum numai încercam să mă ridic, iar cădeam sub efectul de bowling... În momentul în care am crezut că nu mai am nici o şansă să evadez de pe gheaţă, un băiat cu 5 ani mai mare (cum am aflat mai târziu) mi-a întins mâna, m-a scos din fluxul de oameni, ma ridicat pe picioruşe şi mi-a scuturat şubiţa... Eeee, psihica firavă de copil a format îndată o imagine de erou, iar eu mai multe ierni la rând căutam să cad cât mai artistic şi cât mai aproape de dânsul... :)))
A doua oară totul s-a întâmplat şi mai romantic... ;) Eram deja în clasa a 5-a şi îmi inchipuiam că ştiu multe despre viaţă. Iarna ceea era sură, uscată şi plictisitoare. Într-o zi a început să ningă, cu omăt greu şi măşcat. În câteva ore o peliculă subţire şi neuniformă a acoperit pământul. Lecţiile mergeau conform orarului, iar clasa noastră s-a împărţiti în două tabere. Fetele priveau visător peste fereastră şi aşteptau ca atmosfera de afară să capete note mai romantice, iar băieţilor atâta şi le trebuia... ei abia şedeau locului, nerăbdători şi încântaţi de idea unei bătălii cu bulgări.
Mie nu-mi plăceau aceste bătălii. Fetele întotdeauna pierdeau. De fapt, noi nici nu jucam, mai mult fugeam şi ne ascundeam. Nu aveam scăpare până nu eram spălate binişor cu zăpadă. Aşa că la ultima lecţie fetele oftau cu greu, ştiind ce urmează.
Eu eram mândră, nu fugeam niciodată. Oricum ne prindeau, atunci măcar să nu par fricoasă. Numai am ieşit din şcoală - deodată am primit căţiva bulgări în corp, dar continuam mişcarea. Apoi a urmat unul în cap, care m-a făcut să-mi pierd echilibrul. Am cazut tare, şi de ciudă nu mă puteam scula. Faptul că am rămas aşa întinsă l-a speriat pe ţintaşul şi d-lui a alergat spre mine sub plaoia de gloanţe. L-am iertat deodată cum i-am văzut chipul, atât de drăguţ era. Aşa suntem noi, femeile, la orice vârstă... :)) Am fost ceva timp îndrăgostită de el, cu dragostea unei şcolăriţe, dar mi-a trecut...
Însă un sentiment dulce provocat de prima ninsoare a rămas... îl păstrez şi îl resimt fiecare an, când primii fulgi abia încep a valsa deasupra noastră...
Let it snow!!!
Sursa
2009-12-18 00:23:25