Când eram la jumătatea unui post în care cuvintele cheie erau pizdă şi blogger (pizdă la masculin, pentru expresivitatea momentului şi băgarea în seamă a unor personaje distincte) iată că recepţionez un pachet. Am amânat postul pentru un délai nedeterminat. Conţinutului acestuia mi-a topit toată străfoleala de moment. Cineva a avut noroc prin norocul meu, zău. Temporar.
Dacă expeditorul era să fie în faţa mea, probabil că avea să se aleagă cu un pup franzusesc neregizat. Iaca aşa pot să mă vând eu pentru o carte.
Când ţineam plicul bombat în mâini, venit de la Bucureşti, deja mi se tăiase răsuflarea, simţeam că ea e înăuntru. Îi ştiam pe de rost dimensiunile reale, o vedeam cu ochii deschişi sau închişi. Un fantasm aproape nerealizat. Primo, pentru că nu se găseşte în toate librăriile, secundo, librăriile sunt la Bucureşti, terţio, pentru că nu pot să rog mult pe cineva să facă ceva pentru mine.
Eu m-am măritat abia după ce am simţit că bărbatul care mă vrea de nevastă simte, în general, ce-mi doresc. Nu că mi-ar fi lene să-mi articulez dorinţele, dar consider că am tot ce trebuie unei femei, restul ţine de bonusurile vieţii. Din propria experienţă o zic că rar întâlneşti bărbaţi care simt bine femeile. Pe semne că eu am un noroc virtual. Ptiu de trei ori la stânga şi la dreapta. Mă tem să nu mă autodeochii. 
Ard toată a recunoştinţă pentru gestul Dlui PRECUMSULIŢĂ (aşa a semnat pe verso 
), pentru timpul investit în căutarea cărţii mele. Mi-a trimis o bucurie imensă. Profundă şi scânteietoare, mai ales pentru că a venit la timp. Atunci când mi-o doream cel mai mult. La ea mă gândeam în fiecare secundă când scriam unul din posturile recente.
Ţţţţţ, simt un orgasm pe drum …