Ca oricare femeie de vârsta mea mai spun şi eu uneori: “Bun, acum când ştiu cât sunt de deşteaptă, spuneţi-mi cât sunt de frumoasă” 
Partea cu frumuseţea o iau în glumă, desigur, pentru că nu frumuseţea e concurenta mea, ci tinereţea.
De la o vreme mă deranjează un paradox: cum poate fi femeia atât de legată şi în acelaşi timp atât de departe de noţiunea de frumuseţe? Cum poţi să-ţi petreci o viaţă întreagă în faţa oglinzii şi să te vezi cu totul altfel decât te vede un bărbat? Pentru că nu ştiu altfel cum să explic de ce femeile frumoase ca păpuşile ruseşti sunt singure, iar mediocrele şi urâţelele (adică tot atât de aproape de glamour ca mine acum de piramida lui Cheops) se plimbă la braţ cu cavaleri chipeşi.
Bănuiesc eu în care scoică stă ascuns adevărul şi îmi pare rău că e atât de inaccesibil pentru orice femeie. Simona Catrina scria într-un articol că frumuseţea începe acolo unde genetica a lucrat mărinimos (asta o avem în R. Moldova, păcat să ne plângem, nu-i aşa?) şi erupe acolo unde tata, norocul şi/sau amantul au mai pus ceva bănuţi (în sensul de valoare). Iaca de la acolo unde trebuie să căutăm răspunsul. De ce nu erupe? Sau dacă erupe, de ce nu la timp?
Unicul bărbat care nu mi-a spus niciodată că sunt frumoasă a fost tata. Şi el trebuia să fie primul. Terapia pe care o face socrul mic cu fiică-sa mă amuză nespus, dar mă linişteşte şi-mi dă speranţă. Când îl văd că se întoarce de la un meci de fotbal (dintr-un oraş situat la dracu-n praznic, sute de km de lângă casă) cu o medalie pentru fiică-sa “Cea mai frumoasă fată din lume” sau când îi decupează tartine din miez de pâine în formă de inimioară, mă sperii. Tare mă sperii. Tac în glas, dar mă întreb în minte: “Oare nu e prea de tot?” Şi tot atunci zic, nu, dragostea de tată nu poate fi prea multă. Prefer să audă de la taică-său în premieră că e frumoasă, cea mai frumoasă, decât să coacă în ea sentimentul de frustrare şi să fugă în lume cu primul bădăran care îi va spune pentru prima dată cu o bere în mână: frumoasa mea!
Prefer să ştie că va fi iubită şi admirată nu pentru machiaj de la Dior întins pe faţă şi urechi sau pentru o poză prelucrată în photoshop (deşi mă-sa e antrenată, ar putea s-o ajute), dar pentru tinereţea ei radioasă ca o primăvară, spontană si pistruiată pe care n-o poate reda niciun program sofisticat din lume.
Să n-o mutileze cum a făcut-o mă-sa la timpul ei, decolorandu-şi părul, camuflându-şi pistruii cocheti pe nas şi bulbucându-şi ochii cu creionul. Când m-a văzut socrul mic pentru prima dată fără mascaradă, dimineaţa, ciufulita, cu aer de copiliţă (vorba lui), m-a privit cu atâta admiraţie c-am simţit cum mi s-au înroşit toţi pistruii căţăraţi pe nas. Mona Lisa din Louvre cred că s-ar fi ales cu pete verzi pe faţă de invidie. Nu de alta dar acum ştiu bine că pentru a câştiga o privire ca asta de la un bărbat, unele femei disperate investesc mii de euro în moacă. Cele proaste ca mine o niveleau cu cosmetice. Şi, hai să spun sincer, nu de cea mai bună calitate şi bun gust.
Nu e uşor să începi să te priveşti cu ochi de bărbat. Ceea ce n-a reuşit să facă tata în copilărie, pentru unele o face norocul sau amantul. Şi n-aş proceda corect dacă aş încheia postul aici. Pentru că n-am spus nimic despre mame. Mai cred eu că adevăratul circ începe deseori de la sfaturile unor mame “experte” la capitolul frumuseţe.
Am întâlnit mai multe mame care-şi sfătuiau fiica să se dea cu ruj de doi bani pentru a atrage atenţia mai ceva ca un semafor, decât s-o ducă la o esteticiană sau dentist. Mai multe care îşi încurajau fiica pentru a-şi arăta picioarele dezgolite până la ovare sau un decolteu înghesuit în bluziţe sintetice, decât să le cumpere haine de calitate, care nu stimulează glandele sudoripare la prima horă de hram. De ce oare fac asta? E ultimul lor acord de adio pentru tinereţe sau fantasme nerealizate? Frustrări din tinereţe sau doar o chestie de prost gust?
Fetele Moldovei 
, mai aveţi doar încă trei zile ca să vă înregistraţi tinereţea la Miss Facebook. 
Acelaşi termen pentru Mister Facebook. 