Nu sunt sigură că profesorii de psihologie pot fi numiţi psihologi, dar până când ne-om descurca, hai să-i numim aşa în text şi în discuţii.
Pe primul psiholog din viaţa mea l-am întâlnit la orele de psihologie de la colegiul pedagogic. Pe atunci psihologia rima cu o disciplină nouă, aşa ca informatica. Încă nu-i înţelegeai utilitatea dar era clar ca bolta senină că fără de anumite noţiuni nu vei putea exercita meseria. Ai rămâne la etapa de căruţă cu faruri. În urma la toţi, adică.
De la orele de psihologie cu profesoara cu creţi chimici pe frunte mi-a rămas în memorie doar povestea vieţii sale, cam după schema Cenuşăresei. Ea, o provincială cu aer naiv şi o valiză de perje a lăsat în urmă un sat drag inimii ca să ajungă în capitală, să vândă perjele, să facă studii şi să cucerească lumea. Întreaga Odisee a durat un trimestru. Drept rezultat, nici una din colegele mele nu ştia înainte de testarea de iarnă nici măcar pe care cuvinte greceşti se propteşte cuvântul psihologie.
De la studenta practicantă în psihologie ne-am ales cu zeci de teste ludice şi interpretări standard sub fraza de acompaniament: “nu încurcaţi găina cu electrobritva”.
Psihologia de la universitate era integrată în disciplinele auxiliare, aproape facultative, dar, aşa cum profesoara avea un şarm pedagogic nebun, să-i spunem vocaţie cu majusculă, aproape că nu înregistram absenţe la ore. Teoria lipsea cu desăvârşire, lipseau şi testele, în schimb, toţi ca unul ne simţeam actori pe scenă, iar profesoara regizoare. Aparent absentă, dar foarte pe fază. Intervenea doar când o chemam noi ca să ne scoată din încurcătură. Îmi aduc aminte de o situaţie în care trebuia să joc rolul unui bărbat ce avea drept misiune să-şi descurajeze consoarta de a juca dezgolită într-un spectacol. După ce am epuizat toate argumentele logice, mai puţin logice, nebune, agresive, şi-mi venea literalmente să-mi strangulez consoarta, am chemat-o pe profă să-mi explice unde am greşit (fiind sigură că am o consoartă proastă din născare). Femeia asta a ştiut să ne şocheze şi să ne ţină în stare de suspans la fiecare oră.
În principiu pot spune că am întâlnit cel puţin un psiholog în viaţa mea care s-a arătat pasionat de meserie şi care a reuşit cumva să mă impresioneze. Dar, îmi pare nespus de rău că a fost primul şi ultimul. Până acum. Nu ştiu de ce, în ultimul timp am impresia tot mai accentuată că psihologii buni din Moldova fie că nu cunosc ce e internetul, fie că … nu există. Oare de ce?
Voi ce părere aveţi? Aţi întâlnit psihologi buni până acum? Unde? Catedră, internet sau cabinet? Aţi apelat deja la serviciile unui psiholog? Aveţi sau nu încredere într-un psiholog? Preferaţi un psiholog bărbat sau femeie? Ce aşteptaţi de la un psiholog în primul rând?